Important e să trimit dorința în Univers. Când am vrut să ajung în Italia, mi-am pus pe desktop o poză pe care am scris cu font Calibri: VREAU LA ROMA. După șase luni mâncam pizza pe o terasă lângă Colosseum. Când mi-am dorit să-mi cumpăr rochia aia de firmă, de fiecare dată când deschideam laptop-ul vedeam volanele diafane și cuvintele magice scrise cu font Arial: VREAU ROCHIA. După trei luni umblam mândră prin lume într-o ținută diafană. Acum stau cu ochii pe cuvântul VLAD și-aștept să-mi bată la ușă vecinu'.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).