Scrie, dom'le, citeț să înțeleagă și ăia de-or citi peste veacuri. Să se bucure când or spune de la Evanghelist citiiireeee. Măcar până în secolul douăzeci și unul, că apoi or să vadă ei dacă le-o mai fi de trebuință scrisul au ba. Două'ș'unu' după Hristos, da. Ai să vezi tu mai încolo cine e Hristos, încă n-am ajuns. Hai, ai scris? Cu literă mare, Pogorâtu linioară S, linioară a, ce-i așa de greu să scrii după dictare? Duhul Sfânt, adică eu. Uf, Doamne, zici că ai scris de doctor, nu de profet.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).