Am furat un costum de epocă din magazia unui teatru. Mâine am admitere la UNATC. Am fost la peștera sfântului Andrei și l-am rugat printr-un bilețel să intru dacă chiar trebuie să fac meseria asta. E septembrie și e îngrozitor de cald, dar mă-ndes în costumul pompos, turcoaz, îmi pun pălărie cu bor, mănuși kitchoase de dantelă și pornesc, la pas, spre facultate. Ridicolul care mă-nconjoară e sesizabil de cetățenii capitalei, numai de mine nu. În Hârșova, dacă fumezi pe stradă, ești curvă. În București, am senzația că pot să fiu ce vreau să fiu. Intru iar într-o biserică, astfel îmbrăcată, iar rugăciunile se-mpletesc cu monologul Ziței. În fine. Printr-o minune, intru la actorie.
Am nouășpe ani, sunt studentă la UNATC și limbi străine, locuiesc la Iancului într-un apartament cu două camere, cu T. - o colegă de-a soră-mii. N-avem nimic în comun. T. e cel mai exotic om și are un câine care dimineața îmi mănâncă șunca. Sunt, probabil, mai fericită decât am fost vreodată. În prima zi de școală m-am decis să devin vegetariană. După doișpe ore de curs, ajung acasă și-mi fac cartofi prăjiți cu ceafă de porc. Mi-e o foame cumplită de lume. În două luni renunț la facultatea de limbi străine, mă cert de șapte ori pe zi cu T., mă-ndrăgostesc și m-apuc de fumat. În a treia lună mă mut în:
Obor. 19 ani și jumătate.
Locuiesc singură și nu știu să dau apometrele. M-am dus la administrator să-l rog să mă ajute întrucât nu cunosc locul lor în casă. Se uită la mine șui și-mi spune să caut pe lângă chiuvetă, n-am cum să le ratez. Sunt două chestii rotunde. Mă întorc în garsonieră și fac poze. Urc. Uitați pozele. Râde cu jenă. Am făcut poze la capacele apometrelor. Mă trimite înapoi să ridic capacele și să fac poze la cifre.
Azi noapte am fost la karaoke și m-am îndrăgostit de-a binelea.
Oborul e mizerabil, miroase-a pipi-n gangurile în care n-am nicio jenă să mă sărut; cumpăr legume de la piață, pe care n-apuc să le mănânc. Urmează șase luni de platou cald din Bikers.
Ne mutăm împreună?
Azi și-a adus două valize uriașe și chitările. E student la film, dar n-am jucat niciodată într-un film de-al lui. Pot, cu ușurință, dup-o singură noapte-mpreună, să mă-nchipui măritată și având doi copii. M-agăț ca trandafirii agățători de iluzia unei vieți în doi, pentru totdeauna. Cred că am un suflet învechit de principii care nu mai sunt la modă. O baie fierbinte după o zi lungă, un salariu decent cât să pot să fac un credit la bancă să-mi cumpăr casă, un potențial copil sau gândul că o să am o nuntă frumoasă, mă fac să mă gudur ca un maidanez dornic de-un cămin și afecțiune.
20 de ani și jumătate. Sunt obosită. Refuz să mă mai aranjez, nu mai am grijă de mine, sunt buhăită, nu-mi ies scenele la actorie și n-am bani. Bem mult, ne certăm mult și ne-mpăcăm a doua zi. Garsoniera e un dezastru. Pute a rufe pe care uit să le-adun de pe sârmă, piureul s-a întărit în oală și apometrele alea, futu-i mama mă-sii, iar n-am dat apometrele și ne bagă la paușal.
Azi am împlinit douăzeci și doi de ani. A venit să-și ia ultimele lucruri din garsonieră cu taică-su. E unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. E blând și trist, sunt plânsă și speriată. Deci nu e pentru totdeauna? Fumăm ultima țigară și-i fac cafea cu lapte și o lingură de zahăr. Mă strânge-n brațe cât pentru toți anii pe care nu ni i-am dat împreună. E mai bine așa. Mă uit la garsoniera care e plină de el și decid să mă mut pe:
Coposu. 22 de ani.
Trei femei nebune pe 65 metri pătrați. Sunt cele mai bune prietene ale mele. Am intrat la master și ne-nchipuim că sunt, probabil, cei mai frumoși ani din tinerețea noastră. Dimineața eu fac cafeaua pentru toate trei. Cred că am un talent să țin minte cum bea cafeaua fiecare om din viața mea. M. face cel mai delicios mic dejun, iar E. ne-ntreabă întrebarea zilei: dacă aș omorî un om, ați depune mărturie împotriva mea? Râdem îngrozitor de mult. Ilegal de mult. M. e cea mai ordonată și strânge firele de păr pe care E. le scoate și din ochi, iar mie îmi spală cana de cafea. Îi cumpăr bere la sticlă seara, ca să mă revanșez. Diseară își propun să mă oblige să văd Harry Potter. În unele dimineți ne certăm cumplit. Ieri i-am băgat un creion în fund lui M. și ea mi-a dat o palmă peste față. Am vrut s-o scuip sau s-o strâng de gât, dar am plecat să dorm în altă parte.
M-am îndrăgostit.
Nu mai petreci timp cu noi.
Știu. Dorm la A. diseară, fetele, scuze.
Frate, am zis că ne jucăm rentz.
Bag p. Îmi arde sufletul și pielea și ochii să dorm în pat străin.
M. se-ndrăgostește. E. se-ndrăgostește. Nu mai avem timp una de cealaltă. E pentru prima oară când înțeleg că poate prieteniile nu-s pe viață. Intuiesc bine. În unele zile mi-e îngrozitor de dor de ele. În cea mai mare parte a zilelor, nu mi-e deloc. Sunt un om rău?
Pandemie.
Mă semi-mut la A., fiindcă la noi în apartament e prea multă tensiune. Stres. Panică. Din ce bani plătim chiria? Mai facem ceva la master?
Ne-am certat aseară. Urăăăăăăsc pandemia. Nu am aer, nu am spațiu, mă sufoc. Ce faceți diseară? Bem o bere la apartament?
Da. Ne numim curvele de la ap.70 pe grupul de wapp.
Se termină pandemia. A rezistat cine-a rezistat. Cu greu. Mă mut cu A. pe:
Vasile Lascăr. Universitate. 23 de ani.
Ditai palatul, cu scară interioară și balcon pe care a încăput o piscină de copii. Încă îți învăț pașii dimineața. Încă încerc să-mi găsesc ritmul înăuntrul vieții tale. Încă te adulmec ca o pisică sălbatică. Încă nu știu de unde să te apuc. Încă învăț să pun capacul la pasta de dinți. Încă mă cerți că nu-l pun. Încă mi-e frică. M-ai cunoscut într-o cârciumă, în blugi strâmți și ruj roșu. M-ai cunoscut în vamă, când încă aveam 52 de kilograme și citeam cărți și eram bronzată și aveam pistrui. M-ai cunoscut impecabilă, apretată, aș spune. O să afli că sunt dezordonată. O să mă vezi bolnavă și palidă. O să vezi că-n unele dimineți nu sunt deloc frumoasă. Am cearcăne și părul nespălat câte patru zile. O să te văd ciufut și trist și nervos. O să-mi fac bagajele de cel puțin cinșpe ori și tu o să-mi zici nu pleca. O să mi-l desfac de cel puțin cinșpe ori și o să stau, pentru că niciodată n-am vrut să stau într-un loc, cât vreau să stau lângă tine. O să mâncăm usturoi și o să afli că mă uit la o tonă de filme proaste. Adorm la filme. Nu iau droguri. Nu întârzii la repetiții. Mă schimb de șapte ori înainte să ies din casă. Sunt apucată și nu dau mâncare la pisici. Mă mai iubești? Te mai iubesc.
Ne e frig iarna în căsoiul uriaș. Ne mutăm? Da. Oricum nu-l suportăm pe proprietar.
Constanța. Prima angajare. Primul apartament. 23 de ani.
Locuiesc cu Grisina și mi-e drag de ea. Grisi e amuzantă ca naiba. Avem premieră la Tartuffe. Bem în 13. Ajungem acasă la patru dimineața, Grisi doarme-n altă parte. Sunt cu A. și ne ciondănim. Se aude tot prin pereții de rahat. Ne-mpăcam și facem dragoste.
Următoare săptămână, Grisi e singură în apartamentul din Constanța, eu sunt în București, e zece seara și cineva dă buzna peste ea, să inspecteze dacă apartamentul nu e distrus. E proprietarul. A venit să mă dea afară pentru că i-am transformat casa în bordel, că-s panaramă și că degeaba a văzut pe facebook că citesc Steinhardt. A zis că o să mă zică lu domn director de la TSC. N-aveți decât, domnule bou. Tu-ți gura mă-tii de cretin. Și și dac-aș fi fost curvă, te bag în știi tu pzd mă-tii. E penticostal și uluit de ce nămețenii pot să scot pe gură, nedându-și seama de propriile nămețenii. Mă amenință să părăsesc garsoniera mâine, că cine dracului l-a pus să se-nhăiteze cu actrițe-n chirie, Grisi, fă-ți bagajele, ne mutăm. Plătesc eu garanția la următorul apartament. Jeg. Îl sun pe tata și mă-ntreabă dacă e nevoie de-o intervenție, că are 20 de ciobani la fermă și vreo paișpe ciomege.
București. Izvorul rece, 24 de ani.
M-am mutat cu A. și în sfârșit nu mai e pandemie și-n viața mea e liniște. Liniștea are gust de coji de portocală decojite de Crăciun. Miroase a păr de pisică și a pick-up cu muzică franțuzească. Nu cred să fi iubit vreodată un om atât de tare. Cu somnul lui. Tabieturile lui. Nu cred să fi-nvățat în atâta armonie să respect spațiul unui om și să nu mă plictisesc când el face duș și eu fac pipi somnoroasă.
Constanța. 24 de ani. L4.
În fine. O serie de probleme. Bugete. Bani. Etc. Trebuie să mă mut pentru a treia oară într-o garsonieră care nu-mi place. Bucătăria pute a chiuvetă comunistă. Durează 40 de minute până vine apa caldă. De cele mai multe ori mă spăl la Hârșova și apoi merg la repetiții. Mi-e frig. Nu-mi mai iese frigul din oase. Mă simt singură. Deasupra mea, au loc beții înfiorătoare. Un domn dă televizorul la maxim. Dracu să vă ia pe toți. Vreau în Barcelona. Mi-e dor de A. Vreau la mine acasă. Vreau o casă casă. A mea. Pentru totdeauna. Am obosit să mă mut.
Ajung la teatru și repetițiile merg bine. Caut sensul și acolo unde nu-i. Dăm premiera și fug înapoi în București. Câtă dragoste de-un oraș poate să-ncapă într-un om?
Cișmigiu. București. aproape 25 de ani.
Azi. Cred că sunt fericită. Azi am făcut o tocăniță de mazăre, am citit nouăzeci de pagini, am băut cafea cu mama, tata și A. pe terasa noului apartament. Dinspre parc se aude muzică frumoasă. Răsună a viață. A viață multă și a libertate. Ieri am ieșit să bem o bere-n centrul vechi: sus, karaoke, înăuntru meci, terasa plină ochi de oameni. Și-ntr-un final, suntem liberi. Să ne uităm la meci. Să cântăm. Să bem bere. Dacă eram în Rusia sau în Ucraina, ne trimiteau pe front. Suntem mai liberi decât ne-am putea închipui.
Sunt câteva citate din cărți pe care le-am reținut fără să vreau. Creierul meu reține informații fără voia mea, fiindcă e mai deștept decât mine și prevede c-o să-mi folosească: "Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit."
În coliba mea centrală, cu vedere la parc, e-o liniște deplină. Aș vrea să fac planeta coliba mea, să-i pun luminițe de la ikea, s-o dau cu palo-santo și agheasmă de la mama, să-i las bilețele pe frigider cu te iubesc și să aspir de tot praful și mizeria lăsată-n urmă de noi. Oamenii. Locuitorii ei.
