14.05.2022
La întors acasă mereu pățeam așa. Îmi trăgeam picioarele după mine de zici că cineva mi le dăduse mult după ce mă făcuse și ele nu mă recunoșteau ca fiind a lor, tot rămâneau în urmă, ca o trenă. Ascultă, aud o voce sprijinită de un fag, ai rețipisă pentru hribii ăștia? Ți-a dat voie cineva să-i iei? I-auzi acolo. Rețipisă. Păi da, zice vocea care scoase la iveală de după copac prima dată o ureche. Apoi un bot și-apoi un câine întreg cu totul. Am glumit, zice, nu vreau un prieten mototol. Deci prieten. Bun.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus