În forța aerului și a luminii am găsit inspirația pentru acest proiect fotografic. Am urmat calea pe care mi-au dictat-o vântul și soarele.
Am surprins expresia naturii cu ajutorul unui element artificial. Am așteptat momentul în care vântul a transformat o bucată de plastic în voal.
Pentru mine e o mare bucurie să pot face fotografie în exterior, într-un mediu în care pot crea cu elemente pe care mi le oferă natura. Nu pot controla vântul, lumina soarelui sau culorile cerului. Și tocmai asta e frumusețea. Când nu pot controla, dar mă pot sincroniza cu natura astfel încât să îi surprind frumusețea.
Fiecare fotografie reprezintă un strop de libertate și de intensitate.
Zbucium și liniște.
Ziua în care am făcut aceste fotografii a fost ca un dans pe liniște în care vântul a făcut valuri pe uscat.