Tu mă rugai
să-ţi cânt de neîntoarcere
când ai plecat
cu vagoane ruginite
la polul sud
Eram siguri
că nu vor duce pe umeri
întreaga călătorie
doar jumătate
şi jumătate - neant
Şi te-am urmat
păşind din insulă-n insulă
din singurătate-n singurătate
până la un arhipeleag neştiut
unde s-a petrecut ceva important:
am devenit punctul luminos
reversibila lui oglindă
în care tu ai privit
peste umăr
O singură clipă
cât să mă aduci în memorie
o singură clipă
cât să renunţi la frig
o singură clipă
cât să devin vulcan submarin
Şi m-ai rugat să tac
1 comentariu
Arhiva rubricii
Laudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate