Școală, liceu, vacanțe de vară și iarnă. Mă simțea trecând de tabla pe care scria Valea Stânii, mirosind a salam de București, rupea lanțul, îmi ieșea în cale. Voinic, rupea tot ce-i călca curtea, vulpi, dihori. În ultimul an al adolescenței mele îl lăsaseră liber, nu mai avea dinți, mânca pâine din ciorbă. Luasem bacul și-i aduceam ce îi plăcea lui. A mirosit salamul și s-a culcat pe burtă, scâncind. I-am mestecat câteva bucăți, dându-i să molfăie. Trăise de 7 ori mai repede. Săpam și plângeam.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).