Raze de lumină la apus și la răsărit.
Cețuri și drumuri însingurate.
Ici, colo, umbre precare și anotimpuri care trec.
Peste toate, o liniște incredibilă.
De fapt Tamas Vali așa a și intitulat unul dintre albumele sale, Sunetul liniștii.
Parcă ar exista în imaginile sale undeva un peisaj etern și atemporal, esențial, acela de la începuturi - sau de la sfârșit - prin care unduiesc sufletele celor puțini chemați să îl înțeleagă.
Harta sufletului fotografului devine astfel cumva un peisaj cu astfel de cețuri.
Parafrazându-l pe Paul Cezanne, vedem cum peisajul devine un spirit care începe să gândească, să trăiască împreună cu fotograful.
Astfel ce se vede devine un diafan înger vizual, care se amestecă cu ce simte fotograful într-un haos încețoșat, iluminat de razele oblice ale începutului fără sfârșit.
Fotografiile lui Tamas Vali surprind prin clasicism, simplitate și universalitate - la el acel deal devine un deal, acea umbră devine o umbră, acel soare devine un soare.
Și da, fotografiile lui sunt acele povești imposibil de povestit.
Cum să spui ce ai în suflet.
(text de Dinu Lazăr)
