30.05.2022
Doamne, e timpul. A fost mult, a mai rămas destul picurat pe pleoape. Piele, cornee și rinichi se duc spre copii, ficatul împărțit, la fel tendoane, degete, urechi. Cuvintele se șterg, faptele bune sunt uitate, cele rele nu mai au putere, gândurile se deșiră, amintirile se voalează, rămân atât de ușoară. O șoaptă îmi tremură-n abur, cum rămâne cu inima mea? Ea s-a desprins adesea și s-a prelins în palme derizorii, dar în ultim ceas își ticăie speranța. Va mai trăi, cumva în cineva, o altă viață.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2022, grupul are 8.350 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus