Ia ultimul metrou. Nu privi pe nimeni în ochi. Respiră normal. Numără până la 10 când inspiri și până la zece când respiri. Fă o pauză scurtă între inspirație și respirație și asigură-te că arma e încărcată. La prima stație coboară. Așteaptă să fie exact oră fixă. Nu-ți folosi telefonul ca să verifici, ci pe cel din stație. O să-l recunoști după eșarfă. Te asiguri că nu sunt mulți pasageri pe peron și-l împuști. După ce termini, desenezi o ușă în aer, apoi pășești prin ea. Particulele tale se vor reuni acasă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).