05.06.2022
Mă uit în urmă și nici urmă de curaj. Ți-aș fi zdrobit nasul când mi-ai atins fiica. Dar în schimb am dus privirea în jos că erai beat. Ți-aș fi spart parbrizul și roțile cu un topor, fiindcă ai vrut să ne calci. Dar am dus privirea în jos, fiindcă erai beat. Te-aș fi scalpat și ți-aș fi scos un ochi, fiindcă ne snopeai în bătaie. Dar am dus privirea în jos, fiindcă erai beat. Te-aș fi alergat desculță pe străzi cu un cuțit în mână, fiindcă ai violat-o. Dar am dus privirea în jos, fiindcă eram lașă. Dar azi nu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2022, grupul are 8.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus