Nu am avut niciun fel de așteptări în legătură cu ceea ce urma să găsesc de fotografiat. Văzusem diversitate și asta mi-era de ajuns.
Peisajul e foarte asemănător celui de la noi, așa că nu mi-a luat mult să mă integrez.
Primul lucru pe care l-am sesizat după primele ore de plimbat a fost că adunasem destul de multe cadre cu câini și pisici. Da, în Tbilisi veți găsi foarte mulți câini vagabonzi, dar nu sunt agresivi.
Străduțele din centrul vechi, în care se regăsesc multe case vechi, unele destul de deteriorate, îmi amintesc de cele de la noi. Au simplitate, pe lângă trecerea timpului.
Mai sus de centrul vechi veghează asupra orașului Kartlis Deda, o statuie înaltă de 20 de metri, care întruchipează "Mama unui georgian". Admir Tbilisiul și pornesc mai departe. Petrec cam jumătate de oră la baza Bridge of Justice (Podul Justiției), timp în care mă joc cu reflexiile date de sticlă.
Orașul este destul de animat și pe timp de noapte. Într-un final, mă opresc să iau masa în centrul vechi și găsesc bucătăria georgiană extrem de savuroasă. Principiul less is more funcționează de minune.
Pentru a doua zi aleg ca zonă de pozat un cartier mărginaș din Tbilisi, Gldani. După micul dejun, aleg taxify și mă costă în jur de 20 lei. Tbilisi e aproximativ de 3 ori mai mare decât Bucureștiul, așa că taxify-ul e un mijloc de transport ieftin și comod.
Profit de călătoria cu taxiul și observ diversele arhitecturi ale blocurilor aflate la șosea, arhitecturi ce te duc cu gândul la comunism.
O iau pe unde văd cu ochii și-mi place ce văd: diversitate. Și câtă diversitate... În fața blocurilor găsești ba maidane, ba garaje (niciunul semănând cu celălalt), și tot felul de chestii improvizate. Trec prin unul din târgurile de vechituri și parcă timpul stă în loc.
O nouă zi, un nou loc de fotografiat. De data asta, am ales să merg la Mskheta, oraș patrimoniu Unesco și cu mai puțin de 8.000 de locuitori. Trec repede prin zona turistică, ticsită de tarabe de unde poți cumpăra diverse suveniruri, de la păpuși, jucării, botoșei la recipiente de ținut alcool pe care era pictat Stalin. (Aflu ulterior că s-a născut în Georgia).
Mă abat de aici și merg de-a lungul râului Aragvi. Un cioban își ducea vacile la păscut iar un fotoliu "medita" la liniștea din pădure. O liniște de care aveam nevoie. Atmosfera completată de un cal alb ce se integra atât de bine în peisaj. Foarte aproape de centrul istoric al orașului, petrec ceva timp într-o parcare cu mașini părăsite, un cimitir al tablelor ruginite. Înainte să plec spre Tbilisi, intru în catedrala Svetitskhoveli în timpul unei ceremonii și îi găsesc pe georgieni cântând la unison.
A patra zi am ales să o petrec în Tbilisi și a fost ziua în care am avut parte de cel mai fain moment. Urc destul de mult pe străduțele pustiite parcă de oameni și ajung să traversez o cale ferată. Imediat dau peste o bătrână care mătura frunzele din fața casei. Pun aparatul la ochi și prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost că nu era prea împăcată cu faptul că o pozam. M-am înșelat amarnic.
A venit zâmbind și mi-a sărutat mâna. După care m-a luat în brațe. Cred că ăsta e cel mai fain lucru cu fotografia asta - ești curios și curiozitatea te duce undeva unde în mod normal nu ai ce căuta. Și cele mai faine momente vin din cele mai neașteptate locuri.
Discrepanța dintre mașinile luxoase și cele în stare deplorabilă, clădiri moderne pe de o parte, ruine pe de alta, multă bunăvoință din partea oamenilor, frumosul banal, inedit cât cuprinde și mâncare extrem de bună. Sunt doar câteva dintre lucrurile care îmi vin în cap când mă gândesc la zilele petrecute în Tbilisi. O să revin? Cu siguranță, dar nu în noiembrie, când lumea se adăpostește de frig și umezeală, ci la sfârșitul verii, când sigur totul e și mai animat.
Și voi reveni la pozat împreună cu soția mea, Cristina. Din motive subiective, nu a putut să mă însoțească, singurul regret după această ieșire.
Cosmin Gârleșteanu
instagram.com/garlesteanu_cosmin/