Utopiile _ Subiectivităţii _ Itinerante _ [email protected]

www.ideologii_religii_internet.all

Am putea formula şi altfel. De exemplu, "Utopii_consumabile", ca un pix sau o sticlă de Pepsi. S-ar mai putea "Utopii_inutile", ca un motor de Ferrari înghesuit într-un Trabant. "Utopii de unică folosinţă", ca nessu' din plic sau, pentru nevoi mai speciale, "Utopii gonflabile". "Utopii redundante" - ce poate fi mai redundant decât un joc de computer cu titlul "Utopia"? Sau, pur şi simplu... "U-topii...", "A-tipii...", "A-topii..." şi alte "A-tropine..." în ochii cititorului interesat de o doză... de insolit. Sau, iată, eficient şi imbatabil, de-a dreptu' ştiinţific - "Utopiile subiective ca piese de schimb identitar". Cine se apucă de-un doctorat mă trece coautor, deoarece mă pot mulţumi şi cu jumătate din titlul de doctor plin, adică şi cu un titlu de semi-doc(t). Şi atunci, stând în faţa unui ecran de computer, cu n+1 ferestre-identităţi deschise, cu "motoarele" intenţional-motivaţionale turate la maxim, în aşteptarea unei utopii disponibile, ne putem imagina că suntem fie într-o piaţă, fie într-un atelier auto. Altfel spus, fie facem troc cu identităţi uzate, un second-hand trist, urât, abject, plictisitor şi oricum am lua-o, nasol de tot; fie am comercializa la toată lumea piese identitare "de la (auto)dezmembrări", numa' bune pentru încercat pe noi şi noi "caroserii" identitare. Orice ne-am imagina, în realitate suntem în Groapa Reziduurilor Utopice - G.R.U, cu atenţionarea implicită - "B-i-o-h-a-z-a-r-d!" - afişată ostentativ şi clipocind, cadenţat şi ameninţător, într-un halou orbitor de neon. Fără virginităţi false, fără candoare, delicateţe şi alte chestiuni din astea, adevărate şi, de aceea, atât de inutile.

Fiinţele yahoo din toată lumea se înjugă la câte un chat, cot la cot, pentru a-şi mai fabrica o piesă de schimb în jocul (de)generativ-permutativ al simulacrelor identitare menite să înlocuiască, iată, din nou, identităţile de unică folosinţă terfelite pe parcursul unei singure zi-lumină. La ei, Identitatea se naşte o dată cu trezirea şi moare o dată cu adormirea, somnu' e moarte, pentru a se naşte o alta mâine şi poimâine, dar şi răspoimâine dimineaţa. La identitate se lucrează mai ceva decât la motoarele uzate ale autoturismelor autohtone, ulei, lichid de frână, antigel şi, bineînţeles, nelipsitele piese de schimb. Identităţi second-hand nu se acceptă decât de către un yahoo ajuns în paroxismu' disperării adictive. Chatteru' Yahoo (de ce nume de sub-om pentru un motor de căutare?) tre' sa reuşească un transplant, o proteză, ceva acolo, un furt de organe de la alţii mai nepricepuţi, mai fraieri, mai pricăjiţi... şi asta în timpu' unei singure, însă interminabile, şedinţe de auto-fixing, adică de self-revival. Un Internet-Cafe este un talcioc, un atelier de dezmembrări sau o clinică de "transplant" identitar.


www.type_two_think_blue.lit

Despre ce vorbim? Ce iese, în fapt, din această androidie? Nimic altceva decât marea literatură pe cale de a se naşte chiar din nevoia niciodată mărturisită a Anonimului Cotidian de a-şi administra o supradoză de Utopie, Iluzie şi Speranţă deopotrivă, chiar dacă amândouă sunt cât se poate de absurde şi, în consecinţă, inutile. Este vorba despre literatura virtuală a chat-urilor, a culturii "Yahoo Messenger", a vorbelor simple spuse fără reţinere şi fără nevoia "prefabricării", literatura care se produce fără încetare, clipă de clipă, chiar în timp ce citiţi aceste rânduri. Este vorba despre o nouă cultură a acestor yahoo dezabuzaţi, frivoli şi revendicativi, soft-core şi hard-core-pornografici, adică sinceri, de prea multă emancipare, de prea multă şi inutilă libertate, zădărnicie ridicată la puterea disperării, neputinţă de a evita supradoza "cucutei" de anonimat cotidian administrat noilor I.A. - Inconştienţilor Anonimi - cu cea mai sublimă indiferenţă de către Marele Supraveghetor Absent, spleen-ul "Absintului" lui Van-Gogh, "Melancolia" atât de plictisită a lui Dürer, "Demonul căzut", de-a dreptul sictirit, al lui Vrubel. Este literatura creată de către Anonimii revoltaţi de propria lor neputinţă adictivă la însăşi ideea Absenţei, prea abstractă pentru majoritatea celor ca ei, Inconştienţii Anonimi Ireversibil Abandonaţi. Big Brother-ul a murit, spune McLuhan, înlocuit de electricitate, însă Inconştienţii "Yahoo" Anonimi nu o vor afla niciodată, ei sunt mai inocenţi chiar şi decât caii guingnm (Jonathan Swift) sau decât câinii şcekn' (fraţii Strugaţki). Ei îşi răsuflecă mânecile şi se pun pe bârfă, în nevoia de a crea o "literatură" din care ar pogorî poporul lui Israel, eu sunt Dumnezeul tău, Absentul Inexistent, însă la capăt de linie, aceşti Yahoo, implacabil, se regăsesc tot pe ei înşişi, metehne, plictis, disperare. Cu atât mai aprig se pun ei pe produs literatură, abuz, abnormitate, abureală. Literatura fără literatură şi fără literaturitate. Fără convenţionalismul concepţiei, falsitatea ritualului şi ostentaţia unei pretinse elevaţiuni. O literatură a tribalizării virtuale şi a revenirii la primitivismul unui freudism fără Freud sau a unui creştinism fără Cristos. Însă, mai întâi de toate, este o literatură a intimităţii, poate una chiar mai intimă decât literatură instrucţiunilor de utilizare a maşinilor de spălat şi de cusut, a frigiderelor şi aspiratoarelor de praf. Şi, în orice caz, mult mai profundă şi autentică, îndeosebi în spontaneitatea ei de literatură vie a jocului travestirii, deghizării şi strip-tease-ului deopotrivă. Este literatura unei intimităţi spontane. Ca o psihanaliză sau o spovedanie unui confesor invizibil, însă, totuşi, atât de prezent. Un fel de "Dumnezeu". Un fel de simulacru. Este o literatură făcută fără cea mai mică idee de a fi făcut literatură. Este o literatură fără techne-ul implicit al meseriei, a discursului legiferat printr-o încâlcită "genealogie" de revendicare de la mari curente sau stiluri, de la marile fluvii ale imaginarului artistic, fără nevoia consacrării prin adularea sau răsturnarea fetişurilor şi idolilor. Într-un fel, este tolstovianul "Război şi pace" diseminat în milioanele de caractere tipărite la întâmplare de către un primat lăsat liber în faţa unei maşini de scris. Este realitatea vie a dialogului defoliant cu sinele anonim în căutarea utopiei ultime, dialog desfăşurat la modul propriu într-un spaţiu u-topic, un non-spaţiu al sincroniei tuturor eurilor posibile şi, uneori, imposibile izvorâte din indiferenţa supremă a Big-Brother-ului supraveghetor, real şi virtual, plasat la ambele capete ale subiectivităţii, intim-public, fluctuând între agorafobia ingenuităţii şi claustrofobia unui exhibiţionism asumat, inocent şi el. Este resurecţia unui aparent analfabetism al oralităţii digitale, practicat cu regularitate, ca mod de viaţă şi, treptat, ca singură modalitate de învăţare a unor alte modalităţi de a fi şi a gândi. Cu atât mai mult cu cât permite accesul la alteritatea invizibilităţii celuilalt, de care, de obicei, nu suntem conştienţi şi care, iată, renaşte doar pe nisipurile mişcătoare ale acestui non-spaţiu cu numele "Utopii ale unei singu-ră/lari-tăţi multiple". În G(roapa) R(eziduurilor) U(topice) clocoteşte şi fermentează protoplasma din care se va naşte semnificantul unei noi literaturi, unul cu nebănuite puteri conotative aplicate mai întâi de toate însuşi cuvântului "literatură".


www.detergent_heroina_chat.add

I-am putea spune mai publicitar şi mai sec, economisind din "spuma" unui afectivism pueril, ca la detergenţi şi săpunuri - "doi în unu' la acelaşi preţ" sau "cu Ariel faci dependenţă din prima" (de ce un nume de înger pentru un detergent?). Să nu fim naivi. Chiar dacă am accede la detergenţi mai performanţi chiar în virtutea puterii mai avansate a avatarului benefic - Azrael şi Uriel, sau a celui malefic - Azazel şi Sataniel (mă întreb ce putere de spălare ar trebui să aibă un praf cu nume Sataniel şi din ce ar trebui fabricat - din sulf cu smoală?), nici unul dintre ele nu s-ar putea compara cu homosucţia adictivă a unui chat. Ăsta ne înghite din prima, deoarece este o metafizică a tuburilor absorbtive, ca la Amélie Nothomb, de la ochi la ochi, de la om la om, shortcut direct, însă fără a se putea afla vreodată ce este chatu' în sine. Definirea şi funcţionarea softului nu explică descărcarea masturbatorie, obsesiv-pătimaşă, a milioanelor de Chat-ter(rieri), una latentă, cotidiană, uzuală, comună şi anonimă, ca buletinu' de ştiri sau horoscopu' săptămânal.

După William S. Burroughs, Timothy J. O'Leary şi Allan Watts, toţi trei preoţi ai adicţiei, nu ar mai fi de scris nimic despre dependenţă şi prafuri. Însă Cei Trei Magnifici ai Psihedeliei nu au scris despre detergenţi. Cei trei au scris mai degrabă despre adicţie sau despre succesorul legitim al Marelui Inchizitor dostoievskian, apoi al Marelui Anonim blagian, care este Marele Adict. Al nimănui. Mai degrabă despre droguri. Însă de unde ideea că un detergent nu produce dependenţă mai ceva ca cea mai pură heroină? Şi apoi, de ce doar doi în unu (Ariel), dacă se poate şi doişpe' în unu, obsesia dinţilor albi (Colgate), licitarea poate continua - pe multiplii cifrelor sacre - trei, şapte, doişpe'. Adicţia se încolăceşte fulgurant - Laokoon cu fiii & Co drept model - în jurul clientului-consumator prins în plasa dorinţei devenită instantaneu obsesie. Una tentaculară, căutând cea mai mică fisură pentru a-şi înfige "rădăcinuţa", pentru a câştiga un cap de pod, pentru a-şi dezvolta tulpinile, pentru a se extinde. Exact ca în cazul administrării de droguri - fumat, prizat, injectat, luat pe gură, introdus ca supozitor rectal, cu morfină, dilaudid, pantopon, eukodol, paracodeină, dionină, codeină, demerol, metadonă (după Burroughs citire), psilocibină (Allan Watts), peyotl (spune Castaneda) şi, de ce nu, inocenta marijuană. Obsesia dependenţei care înseamnă mai întâi de toate înălbire. Ciudat, nu? Te droghezi până ţi se înălbesc creierii. Îţi speli rufele folosind înălbitoare, adică mânaţi de obsesiva nevoie de a le înălbi şi atunci te întrebi, să fie oare detergenţii - "prafu'" - metafora drogului perfect, faţă de care poţi face dependenţă atâta timp cât până şi faţă de spălatu' hainelor devii dependent nu neapărat într-un mod voit, ci mai degrabă în felul unui diabetic dependent de insulina. Cu atâta diferenţă că de dependenţa de morfină mai poţi scăpa, însă de spălatu' hainelor, mai greu. Facem diverse dependenţe, de dulciuri, de cafea, tutun, vreme caldă, televizor, povestiri poliţiste, cuvinte încrucişate, spune Burroughs, de telefon celular, SMS-uri (de la zburdalnicii din "O-zone" citire), liposucţie, dializă, chirurgie plastică şi nelipsita "Coca-Cola". Însă nici una dintre acestea nu poate egala puterea de "sucţiune", de absorbţie a indivizilor umani pe care o are chatu', adaug eu. Adică, cea mai nouă modalitate de producere şi vehiculare a obsesiilor fabulatorii, altfel spus - a bârfelor, din satu' nostru tot mai globalizat. Totul începe cât se poate de simplu - "Salut, sunt eu (urmează un nick-name intenţionat indescifrabil, destul de frecvent unu' obscen, însă de obicei unul stupid) - ce mai faci? B. sau F.?". Dacă te-ai lăsat prins (fiind băiat, însă prezentându-te drept fată sau invers), lucrurile tind tot mai mult să devină flecăreală..., pardon, literatură. Este povestea reînceperii unui nou ciclu al civilizaţiei. Şi cum oricare Chat-ter(rier) este fiinţa realităţii imediate, mankurtul perfect al lui Cenghiz Aitmatov, şi îşi reprezintă realitatea doar prin ceea ce poate şi ştie, atunci însăşi istoria va fi reprezentată drept secţiune transversală a preocupărilor lui cotidiene - lătratu' la lună a Chat-ter(rier)-ului însingurat, adică literalizarea inconştientă a propriei lui adicţii.

Mai întâi de toate este literatura flecărelii în căutarea Soluţiei Utopice Absolute. S.U.A - cea mai eficientă piatră filosofală de la Platon şi Paracelsus încoace. Cea mai mincinoasă şi falsă ca utopie, dar în acelaşi timp cea mai subtilă şi rafinată ca şmecherie - o cantitate indeterminată din cea mai ordinară şi puerilă flecăreală contra unui dram de Adrenalină Supozitivă Indeterminat de Absorbtivă. Ca un tanga-tampon. Ca un manga-hentai. A.S.I.A. Un troc "murdar" cu cea mai tainică şi intens disimulată dorinţă şi, în acelaşi timp, cu cea mai puternică, înaltă şi abuziv intensificată speranţă - a seduce pentru a te implementa parazitar şi, evident, pentru a te amplifica divizându-te prin multipli cât mai exageraţi cu putinţă pe seama unor "gazde" cât mai multe şi cât mai inconştiente. Chatu' îşi exercită puterea adictiv-sucţional-supozitoare prin clonarea la nesfârşit a chatter-ului suprem, parazitu' perfect, autenticul post-draculian sau neo-alucardian, indiferent în ce ordine a succesiunii. La început totul are turnura şi, implicit, parfumul unei S(educţii) U(şor) A(meţitoare), ca în final să se articuleze extrem de intens, sectar, bisericos, iniţiatic, sub forma U(topiei) R(evizuite) a S(olidarităţii) S(upreme), U.R.S.S-ul ultim, internaţionalist, o virtuală Internaţională a IV-a, un imperiu virtual în locul celui dispărut de pe mapamondul geopolitic, în care oricine este binevenit, însă doar atâta timp cât este gata să participe, evident, într-un mod voluntar şi entuziast, la venerarea Adicţiei Utopice Meta-morfi(ni)ce. A.U.M.


www.type_mama_type_nato.end

Noul barbar nu învaţă să vorbească, ci mai întâi de toate să dactilografieze, pardon... să tactilografieze. Comunicarea înseamnă pentru un Chat-ter(rier), într-adevăr, o tactilografiere, iar vorbirea, ca atribut al comunicării, se atrofiază tot mai mult, scufundându-se în argoticele unui limbaj al tactilităţii, a unei gândiri determinate de comoditatea musculară şi nu de coerenţa implicită confortului ambuşural. Este noul limbaj al atingerii şi mângâierii, a reflexului "rinocerian" de înfigere a degetului-corn în plasticul mut al tastei, orgia ţăcănitului pe clapele "orgii" alfa-numerice, "noul organon" al oligolexicilor. Muzica "internet-cafe-urilor" este ţăcănitul insectoidal, ca într-un muşuroi, a hoardelor "tătare" de degete-picioruţe dansând o kabală a descărcării de sinele uzat.

Ciocanele mărşăluitoare a pink-floyzilor nu mai par a fi chiar atât de apocaliptice dacă mă gândesc la milioanele de degete lovind aproape simultan miliardele de taste pentru a naşte S(uper)-I(nconştienţa)-D(actilografă)-A(ndrogină) care, la rândul ei, este o barbară, o Boadiceea pusă pe reinventarea "Republicii" lui Platon şi a "Faustului" goethean. La început ea, S.I.D.A., este hiper-excitată de împungerea tastei, drept consecinţă producându-se revelaţia Literei. Apăsând de mai multe ori ea produce un şir de Litere din care în final se naşte Cuvântul, două Cuvinte, trei Cuvinte. Aaa, aAa, bBB, CGTALK, asdf-şlkj, qîgţdkalş sic transit gloria mundi lol etcaetera. Ea descoperă, mută de fericire şi umedă de transpiraţie, că din Litere se poate asambla un Discurs; că propriul ei cotcodăcit dezarticulat şi infectându-i ca o lepră întreaga conştiinţă, se prezintă, iată, destul de onorabil, că poate fi transmisă la distanţe absolut aiuritoare, în timp real, şi pălăvrăjeala porneşte în ritmuri tot mai vioaie şi tot mai accelerate de rag-time, boogie-woogie sau swing virtual. Ceea ce începe cu Ciocanele de la "Pink Floyd" se termină, oricum, cu "Elephant Talk" de la "King Crimson", ideologia Chat(terrierilor) formulată în muzică albumului "Discipline". Concluzia este evidentă - adicţia îşi necesită o anume disciplină fără de care A.I.-ul, Adictul Inconştient încă de propria adicţie, nu i se poate aservi într-un mod definitiv. În consecinţă, A.I.-ul, Aspirantul Încăpăţânat, şi-o instalează treptat, cu cea mai mare grijă şi preocupare pentru reuşita finală. Însă fără nici o posibilitate de a mai da vreodată un cancel, remove, eject sau pur şi simplu un delete în toată regula. Şi astfel, Chatterii-adicţi devin dactilografe din anticamera Marelui Anonim Mereu Absent, M.A.M.A. tuturor dependenţilor constituiţi în Noul Avalon Transnaţional al Oligolexicilor, mai binecunoscut drept N.A.T.O, stupul babilonian al spaţiului virtual în care există milioanele de mâini tastând miliardele de caractere şi din care se naşte, ca Afrodita din spuma mării, Formidabila Literatură despre Extincţia-Cerebrală prin Adicţie-Radical-Expansivă-Legal-Implementată. F.L.E.C.A.R.E.L.I. Chiar asta este - chit-chat, cea mai ordinară flecăreală din care, iată, din scrieri-rescrieri-suprascrieri întreţinute constant, se târăşte la lumina zilei Cea Mai Formidabilă Literatură Virtuală a Viitorului.