O organizare energetică şi emoţională, născută dintr-o iraţională (ori poate mai curând supra-raţională?) scânteie de o factură mai mult decât înrudită cu spiritualul. Şi aceasta, înainte chiar de a deveni o concretizare pur corporală. Viziune internă înainte de a fi exteriorizare vizuală.
Pură metaforă proiectată dinspre misteriosul hău interior către dimensiunile exterioare. Cele cunoscute, cele necunoscute încă sau cele pe care nimeni niciodată nu le va şti... Dacă transcendează legile tuturor matematicilor, dansul pe care îl iubesc nu cunoaşte geografie. Alchimie nu reprezentaţie.
Nu se va adresa doar privirii ci va acţiona direct de la creier la creier, de la gândire la gândire, trecând bineînţeles prin inevitabilele vibrări ale inimii. Linii de forţă şi zone de umbră.
Un lanţ dinamic, o spirală evolutivă.
Gândire - creaţie - comunicare - gândire şi aşa mai departe... Cât mai departe. Primul limbaj al omenirii. Cel al gestului. Al mişcării.
Viaţa însăşi pare a fi alcătuită din atomi de dans. Dansul lui Shiva?
O cuantificabilă structură fizică în centrul tumultoasei nebunii creatoare. Nebunie şi structură. Structură dar nebunie. O ştiinţă dementă. O artă exactă.
Curgerea apei se poate măsura prin distanţă şi timp. Dar cine oare putea-va măsura vreodată nevoia, şi mai ales plăcerea, apei de a curge?...
În ceea ce mă priveşte, dansul va fi întotdeauna indisolubil legat de Verb. Acel Verb de la care totul a pornit... Care ESTE, a fost şi va fi probabil întotdeauna la originea şi la capătul tuturor lucrurilor.
Idee - Cuvânt, Semnificaţie - Act, Dans - Gând...
Un gând scris cu sângele mişcării pe indiferenţa rece a neantului...
(Paris, 31 martie 2006, text scris pentru National Geographic)