Afară din Europa

Duminică dimineaţă, în buna tradiţie a românilor, străzile sunt aproape pustii şi magazinele închise. Nu doar pentru că frigul nu îndemna la o plimbare, am ales handbalul ce avea să se joace în Polivalenta bucureşteană între cea mai bună echipă masculină a ţării, Fibrexnylon Săvineşti, şi cea mai bogată a lumii, THW Kiel, în prima etapă a Ligii Campionilor Europeni. Meciul s-a jucat la Bucureşti, pentru că, tot într-o bună tradiţie, şefii Federaţiei Europene îşi închipuie că România e un fel de Congo aruncat în Balcani, unde trebuie să-i protejezi pe vizitatorii occidentali de surprize. Sala din Bacău n-a fost omologată doar pentru că (neoficial, evident) în preliminariile Ligii Campionilor atmosfera creată de suporteri a fost una care, dacă s-ar mai repeta, ar putea să încurce socotelile granzilor. Numai că păpuşarii europeni n-au luat în calcul faptul că, umplută, Polivalenta devine şi mai zgomotoasă şi mai ostilă adversarilor. Şi duminică de dimineaţă tribunele erau pline ochi, cinci mii de oameni dorind să guste din tortul Ligii Campionilor, chiar dacă handbalistice.

THW Kiel a cucerit prima competiţie continentală a cluburilor acum doi ani, are un buget de cinci milioane de euro (ca să realizaţi ce înseamnă asta, aflaţi că cel mai scump transfer realizat vreodată în handbalul masculin s-a ridicat la suma de 140 000 de euro), e cel mai bogat club al lumii şi alcătuieşte practic o selecţionată mondială. Fibrexnylon e singura formaţie calificată în grupele Ligii care are în componenţă doar handbalişti autohtoni. Nici un străin la Săvineşti şi nu pentru că n-am avea nevoie, ci pentru că nu prea sunt bani să-i plătim. Iată-ne aşadar în faţa istoriei româneşti însăşi: noi, cu ai noştri, ei peste noi, cu mercenarii.

Totul a fost o speranţă. Un public fierbând la fiecare atac românesc a îngheţat sângele nemţisuedezipolonezicroaţidanezilor. Pauza avea să vină când tabela înregistra trei goluri avans pentru Fibrex, după o repriză ciudată a arbitrilor spanioli, dintre care unul, femeie. Din păcate toţi amicii mei, care cred că femeile n-au cum să conducă un grup de bărbaţi, au avut dreptate! Senora Villanueva Permuy s-a dat în stambă, arbitrând de parcă iubitul ei juca la Kiel. Ba, cred că dacă într-adevăr omul din sufletul ei juca pentru formaţia germană avea mai multă jenă. N-am văzut nici prin campionatele regionale aşa jaf (într-o singură repriză a dictat 12 eliminări la români şi patru la nemţi). Atât de absurd arbitra ea, încât el, colegul de fluier, a trebuit să-i supere pe nemţi dictând câteva decizii la limită în favoarea românilor. Nu în compensaţie, ci doar atât cât să încerce să potolească spiritele. Până la urmă Kiel a învins la cinci goluri diferenţă, nu doar cu ajutorul arbitrilor (vă dau un exemplu elocvent: la fiecare fază când ai noştri marcau un gol precedat de fault, iberica nu acorda gol, ci fluiera fault, fără să lase avantaj; aceleaşi situaţii la echipa germană acorda gol) ci şi cu cel al portarului Mattias Andersson. Suedezul a parat 21 de şuturi, faţă de cele doar 6 apărate de Spiridon. Cum scorul final a fost 21-26, iar raportul aruncărilor a fost 43-35, Andersson chiar a fost eroul meciului.

Nu am obiceiul să găsesc scuze în afara jocului pentru o înfrângere. De data asta însă s-a văzut că Europa handbalistică nu e pregătită încă să suporte formaţii precum campioana Românie, motiv pentru care nu se sfieşte, mai ales prin oficialii ei, să facă aproape orice pentru a le exclude din competiţie. Până la urmă, sistemul e acelaşi, doar că îmbrăcat mai frumos şi cu buzunarele mai pline.