Lecţii de fotbal

N-a fost un fotbalist de geniu. Nici măcar unul uriaş. A fost un foarte mare fotbalist. A ajuns la Real Madrid în 1973. După unsprezece ani a renunţat la cariera de jucător. Evoluase în 441 de jocuri în campionat pentru Real şi marcase de 35 de ori. Avea 34 de ani şi iubea clubul care îl consacrase. Fusese de cinci ori campion al Spaniei şi de patru ori câştigase Cupa. Ce-şi mai dorea? “Poate, într-o zi, o să antrenez prima echipă!” Visul i s-a împlinit în 1994, când a fost numit interimar câteva etape. Asta după ce 13 ani pregătise a doua echipă a clubului. S-a reîntors acolo pentru încă patru ani. A doua şansă a apărut în 1999. Toshak a fost demis, l-au chemat pe el, omul bun la toate în curtea Realului. A urmat nebunia! La finalul sezonului a cucerit Liga Campionilor! Interimatul său pe banca Realului lua astfel sfârşit. Visul devenise realitate deplină, iar el era fericit. L-au numit antrenor principal cu un contract de trei ani.

Recunosc, îmi place Vicente del Bosque. E din categoria antrenorilor Bruno Metsu sau David O’Learry, sau poate că cei doi sunt din categoria Del Bosque. Mustăciosul liniştit de pe banca Realului inspiră linişte şi siguranţă.

Revista franceză France Football a realizat un interviu cu antrenorul spaniol, în care acesta vorbeşte despre filosofia fotbalistică a Realului şi despre jucătorii săi. Jucători care se numesc Zidane, Ronaldo, Figo, Roberto Carlos, Raul, Hierro sau Morientes. Adică, cei mai buni din lume. Şochează chiar prima declaraţie: “Nu există un sistem. Există un stil”. Apoi, întreaga discuţie e ghidată de cuvântul “spectacol”. Concluzia, pe care o voi dezvălui înainte de a mai vedea ce spune Del Bosque este că tehnicianul madrilenilor preferă libertatea fotbalului şi nu schemele, indicaţiile şi strategiile.

“Pur şi simplu nu suport cuvântul eu. E un cuvânt al sistemelor. Sisteme ce modifică filosofia fotbalului. Jocul trebuie să rămână joc. De aceea pe noi ne interesează ce jucăm.”, spune antrenorul. Apoi explică: “Jucătorii nu cred în munca tactică. Tot ceea ce înseamnă tehnică individuală se transformă în realitate în joc colectiv. Asta e tot ce contează. Tactic, jucătorii trebuie să cunoască doar cele patru puncte fundamentale ale acestei tehnici colective: 1-balonul, -spaţiul, 3-adversarul, 4-coechipierii.” Pentru Del Bosque spectacolul e piatra filosofală. “E raţiunea de a fi a acestui club. Spectatorul va prefera tot timpul un gest tehnic în favoarea unei realizări tactice. E mai apreciată o mare acţiune individuală decât dacă un jucător stă sau nu bine în teren. Spectatorul preferă să vadă o centrare bună a lui Figo, o bună pătrundere a lui Raul, o pasă de 60 de metri a lui Hierro, sau un mare dribling al lui Zidane. Nu zic că nu îl interesează tactica, dar nu vine la stadion pentru asta.” Întrebat despre comunicarea cu echipa, antrenorul a răspuns: “Sunt concis, clar şi nu spun prea multe. Uneori vorbesc despre scheme, alteori nu. Niciodată nu ţin discursuri lungi. Două trei lucruri despre apărare, două trei despre atac, câteva detalii despre adversar.” În fine, ajungem şi la stil. “Real n-are scheme, are stil. E important să controlăm balonul. Nu suntem o echipă excepţională în defensivă, dar avem alte virtuţi. E uşor să îl pun pe x şi y să se apere, dar nu ăsta e stilul Realului. Spectatorii vin din alt motiv la stadion, vin pentru spectacol!” Cam atât cu citatele. Poate veţi spune, ok, şi ce e cu asta? Păi, în primul rând, e vorba de claritatea discursului. Apoi, de scop. În al treilea rând, de rolul pe care Del Bosque şi-l asumă; nici măcar nu încearcă să îşi plictisească elevii. În fine, aţi auzit vreun antrenor român vorbind despre lucrurile pe care spaniolul le consideră importante? Până la urmă, citind interviul acesta realizezi de ce Real e cel mai mare club din lume, de ce fotbalul de acolo e altfel şi de ce noi nu realizăm progrese. Chestie de mentalitate, care e, până la urmă, prima lecţie în fotbal.