de fapt mint, încerc să fiu politicoasă. N-ar trebui să se folosească cuvântul "drag" decât chiar cu referire la persoanele de care ne pasă afectiv, prin urmare nu e tocmai potrivit începutul. Revin.
Cititorule,
acest manual de artă fotografică, combinat cu un jurnal de lucru, va fi util (sau nu), pentru fotografii începători, scriitorii care vor să înveţe cum se ţine un aparat în mână (pentru a-şi face autoportrete ceva mai puţin imbecile decât cele existente), generaţia Coca Cola, Mc Donald and Net, pictori, pescari (vor afla de aici cum se poate poza o fâţă de biban, ca să pară un monstru acvatic) şi alte categorii de oameni buni sau răi. E total interzis fotografilor de cărţi poştale, şuruburi şi piuliţe, celor care pozează orice, de la fotomodele la cârnaţii din măcelării, redând toate subiectele în imagini vărzos colorate, ca pentru aprozar. De asemenea nu recomand celor care mă cunosc să citească manualul, din motive demne de înţeles. Ţin la integritatea mea fizică, aşa că încerc să evit să le dau unora motive să-mi arunce în cap ghivece cu cactuşi sau să mă împingă într-un canal fără capac.
Oportunitatea publicării unui astfel de manual e binevenită acum, din mai multe puncte de vedere. Pentru început, deoarece odată cu ieftinirea aparatelor digitale şi a telefoanelor mobile cu cameră foto, milioane şi milioane de oameni (de aici rezultă că planeta e suprapopulată), zi de zi, pozează pe stradă, în metrouri, toalete publice, pe vârf de munte, în râpe, pe plajă sau în discoteci, în muzee şi pe stadioane de fotbal, în cimitire şi-n mănăstiri, în stâni la coada berbecilor şi în restaurante luxoase, peste tot, făcând să crească secundă cu secundă numărul imaginilor mai mult sau mai puţin dezastruoase. Încă n-a stat nimeni să calculeze, însă sunt sigură că în maxim 5 ani, dacă se va face un teanc din toate pozele de pe Pământ (nu intră la socoteală cele făcute de cosmonauţi), acesta va atinge înălţimea vârfului Everest. Fireşte că din toate, doar o infimă parte va avea ceva de-a face cu arta. Restul cu albumele de familie, calendarele pentru camionagii, cărţile poştale pentru turişti sau cu gunoaiele. Un alt motiv: în toată lumea au un succes nebun cărţile practice pentru reuşita în afaceri, dragoste, prietenie, titluri de genul "Cum să-ţi educi copiii", "Cum să-ţi educi părinţii", "Învaţă să fii optimist", "Cum să ajungi milionar peste noapte", "Cum să fii un ratat de succes", "Masajul tantric pentru începători", etc. Vara aceasta pe lista celor mai bine vândute volume din Japonia, între primele zece locuri figurau cărţile: "Ghid indispensabil pentru a evita să pari un prost" - lucrare colectivă, "Cum să scrii o proză care să-ţi dea un aer inteligent"- de Juzo Koizumi şi, poate cea mai interesantă, "Cum vorbesc proştii şi oamenii inteligenţi", de Yuichi Highuchi. N-am avut încă plăcerea să mă delectez cu acest volum, presupun că a fost dificil de întocmit deoarece am cunoscut mulţi proşti la viaţa mea, care puteau să vorbească interesant, şi invers, intelectuali fini care scoteau pe gură doar gogomanii, e adevărat, cu lustruieli academice. Pentru că n-am citit nici ghidul domnului Juzo Koizumi, e posibil ca pe parcursul lecţiilor să realizaţi că acestea nu au întotdeauna un aer inteligent, ci chiar uşor nătâng, acru ori amar, isteric, duios sau lăcrimos, depinde de subiect şi de dispoziţia pe care am avut-o la momentul respectiv.
(va urma, săptămîna viitoare, prima parte a manualului "Cod de bune maniere pentru fotografi")