25.06.2022
O baie efectiv de aur. Cu obiecte de aur. Și cadă de aur. Pentru câteva secunde, nu se aude decât zgomotul ușor al străzii. Lumina intră cât poate prin foița de aur care acoperă geamul.
De undeva din apartament se aude o alarmă de telefon. După un timp, cineva oprește alarma. O pauză. Apoi niște pași care deschid și închid uși. Pare că cineva caută ceva sau pe altcineva prin toată casa.
Un telefon sună destul de agresiv acum în baie. De dincolo de ușă se aud pași care se apropie. Ușa de la baie se deschide și apare capul unei femei. E Melania Trump. Se pare că ea sună.
Oprește apelul și intră în baie trântind ușa. În secunda următoare, din cadă apare părul blond al unui bărbat care adoarme însă la loc.
Melania deschide geamul larg pentru că aerul din baie pare a fi singurul lucru care nu e de aur. Sunetul străzii crește, dar nimic enervant. Auzim chiar și niște ciripit de păsărele.
Melania e hotărâtă să-și înceapă ziua chiar dacă nu îi convine deloc situația. Vrea să facă pipi. Nu reușește. Prezența lui o blochează. Se ridică pentru o secundă să dea drumul la apa de la chiuvetă, după care se așază la loc pe WC-ul de aur. O pauză. Nimic însă.
Melania renunță. Se îmbracă și se duce la chiuvetă. Se spală pe față. Cu pauze. În care se aude doar apa cum curge. Ia periuța electrică de aur și pune pastă de dinți pe ea. Nu apucă să se spele pe dinți nici două secunde pentru că îi vine să facă pipi. Nu mai apucă să lase periuța pe marginea chiuvetei. Îi este greu să-și dea pantalonii jos cu o singură mână. Brusc, Melania se uită la mine și îmi zice într-o română perfectă:

MELANIA - Putem trecem peste? Vrei să vezi cum ies din această situație incredibilă? Nebunule ce ești..

Melania este la oglindă acum. Tocmai s-a dat cu ruj.
MELANIA - Poate că un reality show nu era o idee așa de proastă. Miliarde făceam. Mă rog, milioane. În lei noi.

Melania scrie pe oglindă cu ruj: EȘTI... Șterge și apoi scrie: SUNTEȚI UN LUCRĂTOR SEXUAL! Și iese trântind ușa.
De afară se aude strigătul clasic: Fiare vechi, fiare luăm. Asta îl și trezește pe bărbat. Îi ia o secundă sau două să realizeze unde este. Iese din cadă. Se așază pe marginea ei. Își ridica în sfârșit capul. Și da. Este Donald Trump.
După ce vede scrisul de pe oglindă se întoarce spre mine și îmi zice într-o română perfectă:
TRUMP - Auzi, ție nu ți se pare în loc de Fiaaaareeee veeechi, fiaareee luooooooom, asta strigă: N-are seeeeeeens, n-are rooooooost?
EU - Păi pentru că mi se pare mie ți se pare și ție, boss..
Ca și cum nimic nu s-a întâmplat, Trump strigă după Melania:
TRUMP - Auzi, ție nu ți se pare în loc de Fiaaaareeee veeechi, fiaareee luooooooom, asta strigă: N-are seeeeeeens, n-are rooooooost?

Melania revine de parcă nici nu plecase de lângă ușă după ce ieșise.

MELANIA - Nu, mie mi se pare că tu..mneavoastră strigați asta.
TRUMP - Lasă sunetul să curgă prin tine...
MELANIA - Trebuia să fac asta când mi-ați vorbit prima dată de România. Deci?
TRUMP - Ce?
MELANIA - Cât mai stăm aici?
TRUMP - Nu-ți place aici?
MELANIA - Deci nu ați reușit.
TRUMP - Eram cât pe ce.
MELANIA - De ce cât pe ce?
TRUMP - M-am așezat lângă... E ok să spui negresă?
MELANIA - Suntem doar noi doi.
TRUMP - Să nu creadă oamenii că sunt rasist.
MELANIA - Crede cineva asta?
TRUMP - Da.
MELANIA - Glumeam. Și ea a rămas la masă?
TRUMP - Da, că vorbeau de Kim că dă numai gherle mediatice după ce s-a despărțit de Kanye și i-am dat dreptate. Și când a auzit că l-am cunoscut și pe tatăl lor a înnebunit.
MELANIA - Care din ei?
TRUMP - Serios?
MELANIA - Și?
TRUMP - Am făcut cum m-ai învățat. Am lăsat-o pe ea să vorbească.
MELANIA - Și care e problema?
TRUMP - Am impresionat-o cu planurile mele. Mai ales când i-am zis că am de gând să adresez rasismul din Marea Neagră.
MELANIA - Există rasism în Marea Neagră?
TRUMP - Da. Din 2024 se va numi The African American Sea.
MELANIA - Sper că a râs.
TRUMP - S-a spart. Dar am și eu un standard.
MELANIA - Cred că și ea.
TRUMP - În fine. Am zis că am scăpat când a început proiecția. Organizaseră o vizionare de film de artă.
MELANIA - Și?
TRUMP - Și am rugat-o să ne uităm la film, să ne facem că există și alte lucruri importante pe pământ în afară de sex.
MELANIA - Să muriți dumneavoastră? Asta e replica mea de aseară.
TRUMP - Și zici că nu te ascult. Numai că mai toate filmele astea de artă sunt despre sex. Pentru că ele, nu-i așa, imită viața.
MELANIA - Viața dumneavoastră poate.
TRUMP - Se pare că nu numai a mea. Și cum ne uitam noi la film, încercând să nu facem prea multe paralele cu viețile noastre, ca să nu ne simțim la fel de mici și putrezi ca eroul din..
MELANIA - Vă gândeați dumneavoastră la asta?
TRUMP - Ai luat de la mine ce-am mai de preț.
MELANIA - Am crezut că e interactivă discuția.
TRUMP - Nu dacă mă tot întrerupi. Așa. În filmul ăsta la care ne uitam, era un profesor de germană, care avea o fantezie mai specială. Își punea studentele, dar numai pe cele pe care le futea, să-i șoptească la ureche în timpul actului, cuvinte în germană. Orice cuvinte în germană își aminteau ele de la cursuri. Asta îl stârnea pe om. Și-atunci negresa s-a aplecat ușor spre mine și m-a întrebat: "tu ce cuvinte mi-ai șopti la ureche?". Și fără să mă gândesc, m-am aplecat și eu ușor spre ea și-ntr-o germană perfectă i-am șoptit: Heil Hitler!

Melania e șocată. Uită de joaca ei cu pronumele de politețe.

MELANIA - Te-ai autodepășit boss.
TRUMP - Atât știu în germană. Tu știi vreun cuvânt?
MELANIA - ANGST?
TRUMP - Târziu.
MELANIA - Nu te dă în judecată?
TRUMP - Să stea la coadă.
MELANIA - Păi și cum a reacționat?
TRUMP - S-a ridicat și a plecat.
MELANIA - Păi și ce, te-a auzit toată lumea?
TRUMP - M-a auzit cine trebuie.
MELANIA - Cine?
TRUMP - Directoarea comisiei europene.
MELANIA - Era cu voi la masă?
TRUMP - Da. Ea era.
MELANIA - Cine?
TRUMP - Negresa.
MELANIA - Era nemțoaică?
TRUMP - Care erau șansele?
MELANIA - Mari. Deci nu ne mutăm la Berlin.
TRUMP - Nu. Rămânem în Budapesta.
MELANIA - București.
TRUMP - Tot cu B.
MELANIA - Bine că nu e Bacău.

Melania se uită la el cu drag.
MELANIA - Și dacă nemțoaica era Claudia Schiffer o mai refuzai?
TRUMP - Am cunoscut-o pe Claudia la Casa Poporului.
MELANIA - Și eu unde eram?
TRUMP - La ai tăi.
MELANIA - Și?
TRUMP - E mult mai frumoasă în realitate. Îți ia auzul.
MELANIA - Chiar așa?
TRUMP - Da.
MELANIA - Și dacă-ți fut una acum nu-ți iau și eu auzul?
TRUMP - Tu-mi iei jumătate din tot.
MELANIA - Și?
TRUMP - Și atât... Tu ești cea aleasă.
MELANIA - Tu m-ai ales pe mine?
TRUMP - Și tu m-ai ales pe mine.
MELANIA - Și uite ce s-a ales de noi.
TRUMP - Nu ne-a mai ales nimeni.
MELANIA - Ba niște nimeni ne-au ales.
TRUMP - Ne-au ales de s-a ales praful.
MELANIA - De nimeni nu se alege praful.
TRUMP - Spuse Prafivana Prafivanovici.
MELANIA - Băi... Trumputin.

Cei doi râd în sfârșit. Privesc de la geam lumea de pe stradă.

TRUMP - Ăia afară stau la coadă și la trecerea de pietoni.
MELANIA - Și?
TRUMP - Cum și? Merge treaba mai altfel.
MELANIA - Ce treabă? Mică sau mare? E același căcat peste tot. Diferența e că românii îl mănâncă așa cum e, în timp ce europenii au făcut prăjituri din el.
TRUMP - Prăjituri?
MELANIA - Era o metaforă. E doar o chestiune de ambalaj.
TRUMP - De ce-mi vorbești de prăjituri?
MELANIA - Ești foarte relaxat azi.
TRUMP - În schimb ce tu?

Cei doi se iau in brațe și se sărută lung.

MELANIA - Ce e?
TRUMP - Știu.
MELANIA - Ce?
TRUMP - Ce-ai făcut vara trecută.
MELANIA - Și? Te doare mă, te doare?
TRUMP - Putin.

Râd amândoi.

Ne retragem și vedem că cei doi locuiesc în fostul Spital Colțea, transformat în reședință personală. Muzeul de istorie este acum Trump Dristor. E plin pe terasă. Universitatea este Trump Hotel. Iar Teatrul Național este Trump Casino. Valeții preiau mașinile parcate în fața treptelor. Acum vedem și Intercontinentalul. Deasupra lui scrie Trump Tower. Un banner imens acoperă tot hotelul. Cu litere de aur, lângă zâmbetul lui: Trump - Să Facem România Mare Din Nou!

0 comentarii

Publicitate

Sus