Cartea Cărților o bate pe Cartea Recordurilor

Într-o bună dimineață, Dan Ilie Ciobotea se pomeni metamorfozat într-o cruce umană înspăimântătoare. Nu-și mai putea mișca brațele înțepenite fiecare la 90 de grade în lateral. Se întrebă dacă mai putea vorbi.

CIOBOTEA - Catedrala Mântuirii Neamului Meu Și Atât!

Da, mai putea vorbi. Dar situația nu era prea fericită. Mai ales că telefonul suna deja de dinainte să se trezească. Dar cum să se dea jos din pat cu mâinile înțepenite la 90 de grade în lateral? Se trase până la marginea patului și în cele din urmă reuși să se ridice în șezut.

CIOBOTEA - What would Nadia Comăneci do?

După ce se opinti de câteva ori ca un avion cu elice căruia nu-i pornesc motoarele decât la manivelă, reuși în sfârșit să decoleze. Nu fără efort. În momentul desprinderii de pat, ceea ce credea că va fi o bășină, se transforma cu fiecare secundă în ceva mult mai serios.

CIOBOTEA - Da. M-am căcat pe mine. Sper să merite.

Ajuns în dreptul biroului ca un avion uzat care pierde combustibil în zbor, se înclină cu aripa dreaptă și reușește să răspundă la telefon. E dureroasă poziția. Mai face un viraj, apasă cu aripa stângă pe butonul de speaker, după care se îndreaptă. Când încearcă să-și apropie brațele de corp, durerea crește. Se uită în sus și zice printre dinți:

CIOBOTEA - Ce mi-ai făcut Mister Miyagi...
SPEAKER - Preafericitul Da...
CIOBOTEA - Da.
SPEAKER - Avem o veste pentru Lumină...
CIOBOTEA - E de b...
SPEAKER - De bine, da.
CIOBOTEA - Eu mă gândeam la altceva.
SPEAKER -?
CIOBOTEA - E vorba de o donație?
SPEAKER - Nu.
CIOBOTEA - O sponsorizare?
SPEAKER - Nu.
CIOBOTEA - Un teren pentru o nouă biserică?
SPEAKER - Nu.
CIOBOTEA - O sărbătoare religioasă declarată zi liberă?
SPEAKER - Nu.
CIOBOTEA - Mai încerc?
SPEAKER - Nu.
CIOBOTEA - Cine sunteți?
SPEAKER - De la Cartea Recordurilor.
CIOBOTEA - Este o glumă?
SPEAKER - Este despre o glumă.
CIOBOTEA - Ce glumă?
SPEAKER - Cea mai scurtă din lume.
CIOBOTEA - Care?
SPEAKER - Vă aparține.
CIOBOTEA - Ce glumă e asta domnule?
SPEAKER - Nu glumesc deloc. De azi este oficial. BOR intră în Cartea Recordurilor la categoria Cea mai scurtă glumă din lume. Cum vă simțiți?
CIOBOTEA - M-am căcat pe mine de emoție.

Dan Ilie Ciobotea închide telefonul cu durere. Mâinile îi sunt încă înțepenite. Din spate, arată ca o cruce murdară la fund.

CIOBOTEA - O fi BOR cea mai scurtă glumă din lume - dar uite că ține de foarte mult timp. Cartea Cărților o bate pe Cartea Recordurilor.

Cufundat în cadă doar până la subsuori, căci în cabina de duș nu era chip să încapă cu brațele ridicate, lui Dan Ilie Ciobotea îi părea rău că nu îi venise replica asta mai devreme.
Nu era prima oară când oamenii credeau că el nu simte durerea.
Întâi a fost mama lui. Când lua în deșert numele tatălui lui, cu care era în certuri, simțea cum îi creștea burta de fericire. Dar el nu prea era. La naștere, după ce i-a dat o palmă la fund și el a început să râdă în loc țipe, moașa i-a mai dat una și peste față. Degeaba.
MOAȘA - Copilul ăsta s-a născut prea...
MAMA - Prea cum?

Moașa nu știa însă cu ce să-l compare. Nu mai văzuse așa ceva. Ca să n-o sperie, se hotărî să mintă.

MOAȘA - Fericit.
MAMA - Păi și asta nu-i bine? Ce mă sperii femeie?
MOAȘA - O să aibă mari probleme până când o să ajungă să creeze el altele și mai mari.
MAMA - Cine-a mai pomenit prea fericit cu probleme?
MOAȘA - Oamenii sunt pizmași.
MAMA - Da' cine râde la urmă? Preafericitu' lu' mama.

Și așa a și fost.

Cum a început școala, diriginta, învățătoarele, iar mai târziu profesoarele, au început să se plângă părinților.

DIRIGINTA / ÎNVĂȚĂTOARELE / PROFESOARELE - Tovarășa Ciobotea, a, scuze, tovarășe Ciobotea, Dan Ilie e mult prea fericit la școală. Și asta nu e bine deloc. Face notă discordantă cu restul elevilor care sunt fericiți, dar în limitele admise de partid. Copiii se duc acasă și se plâng părinților. Și ei mă sună pe mine. Și azi m-au sunat de sus să mă întrebe de ce nu am raportat comportamentul lui Dan Ilie. Vă rog să luați măsuri, tovarășu'.

Degeaba încercau părinții să le explice că așa s-a născut. Totul se termina cu mutarea micuțului la altă școală. Când au terminat toate școlile din județ, tatăl lui începuse să nu mai creadă și să cerceteze dacă Dan Ilie era copilul lui. Fapt care a atras atenția Securității.
"Lăsați copilul să vină la Secție" scria pe recomandata venită pe numele lui. După ce poștașul cu ochi albaștri a plecat, le-a citit-o și părinților. Iar aceștia au înțeles că viața lor e pe cale să se schimbe în sfârșit în bine. Ori îl arestau pentru super puterea lui, ori îl foloseau pentru super puterea lor.

La secție, Dan Ilie Ciobotea credea sincer că îi venise sfârșitul. Era prima oară când se ruga cu voce tare. Asta l-a și făcut să nu înțeleagă de la început ce îi propunea noul lui superior.
SUPERIORUL - Avem informații că.
CIOBOTEA - În numele Tatălui.
SUPERIORUL - Și că instigi la.
CIOBOTEA - Al Fiului.
SUPERIORUL - Dar putem să ne folosim de harul tău.
CIOBOTEA - Și-al Sfântului Duh.
SUPERIORUL - Dacă vrei să rămâi.
CIOBOTEA - Acum și pururea.
SUPERIORUL - Preafericit.
CIOBOTEA - Și-n vecii vecilor.
SUPERIORUL - Noi te vrem.
CIOBOTEA - I'm in.

Iar restul e istorie, păstrată la temperatura buncărului atomic al Catedralei Mântuirii Neamul Lor Și Atât.