Steaua lui David. Bowie

Nu prea ies. Dar și când o fac, sunt în stare să merg și până la Restaurantul de la Sfârșitul Universului dacă e nevoie. Când am văzut Tesla parcată afară, am înțeles că David e un star cu adevărat universal. Am intrat.

Toți erau întorși spre masa ultimului venit. Bowie nu folosea cuvinte. Doar ciupea aerul cu limba. Noroc că era visul meu. Altfel nu pricepeam cum să trăiești mai multe vieți într-o singură reîncarnare.

EU - De ce-ai murit? Să ne demonstrezi că și tu ai fost om?
DB - Mi-ai luat vorba din gură.
EU - Mi-am răspuns singur?
DB - Ești tare.
EU - Mi-e teamă că tu.
DB - Așa mă vezi? Un cioplit după chipul și asemănarea lui care plutește în gravitație zero pe o muzică compusă de zeul însuși lansat în spațiu-timp continuu într-o mașină care poartă numele unui inventator declarat nebun doar pentru că ideile lui ar fi făcut din lumea noastră un rai și nu un serai din care încă vi se răpesc fecioarele?
EU - Tesla a descoperit doar în contrast cu pielea albă de pe ceafa roșie a lui Edison că pământul nu se învârte ci stă, și nu datorită soarelui ci din cauza banului.
DB - Toți pe rând am descoperit asta.
EU - Și e vina noastră?
DB - Că nu ați reușit să vă (re)inventați nici pe voi înșivă, da.
EU - Ce să-mi zic în loop înspre casă?
DB - Nimic nu e ce pare a fi.

Am tăcut tot restul visului.