Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cinemadrom (3). Patru personaje în căutarea unui film - Trei: Studentul


Eduard Ţone

25.04.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Marc a intrat la examen tremurând din fund, apăsat de invariabila senzaţie de defecare pe care o avea înaintea fiecărui hop. Nu învăţase nimic, evident. Nici de data asta. Până la 12 noaptea a stat să-şi facă fiţuici. La zero zero-zero a terminat şi cu fiţuicile, pentru că are un principiu: noaptea nu se învaţă şi nu se fac fiţuici. Noaptea se doarme. Mai ales înainte de examen. Cel mai bine se învaţă de la 5 la 6 după-amiaza şi cele mai bune fiţuici se fac de la 8 la 9, seara. Între aceste intervale există foarte multe pauze. Pauza "de ronţăială", pauza de "ştiri sportive", pauza "de telefoane" şi pauza "de scos câinele afară" - ultima doar în sesiune, ca pretext de pauză în plus.

Pe prof nu-l ştia, pentru că nu fusese la nici un curs. Asistenta îi era antipatică din start - prinsese un seminar cu ea, în care îi pusese câteva întrebări insuportabile despre tot felul de teorii ale mulţimilor. În sală a trebuit să se aşeze pe rândul doi, fiindcă idiotul de profesor avea mania să reaşeze studenţii în amfiteatru înainte de examenele scrise. O fată, un băiat, o fată, un băiat. O alternanţă fără noimă care l-a aruncat între două paparude stâlcite şi tocilare, una mai spălăcită ca alta. Abia dacă le cunoştea, nu credea că le salutase vreodată în timpul anului în rarele momente când venea la cursuri. A scris caligrafic cele trei subiecte, după care şi-a dat imediat seama că numai unul dintre ele se regăseşte pe fiţuicile sale. A aşteptat momentul prielnic - care a venit relativ repede - când proful s-a dus în spatele amfiteatrului şi a rămas acolo cinci minute, a scos fiţuica, a mâzgălit subiectul pe o pagină şi jumătate, după care a rămas în bancă încă vreo jumătate de oră în speranţa că va reuşi să lege un dialog constructiv cu una dintre spălăcite. Nici o şansă. S-a ridicat, a predat lucrarea şi a ieşit din amfiteatru. Avea câteva ore la dispoziţie până ce se vor anunţa rezultatele. Cine nu ia 8, intră la oral. N-avea cum să ia 8, iar trebuia să piardă toată ziua în facultate, aşteptând nota de la scris - probabil 5 sau 6 - tremurând apoi în chiloţi până când va trage subiectul de la oral şi va afla dacă are sau nu vreo şansă să treacă examenul acesta împuţit - în funcţie, desigur, de şansa ca noile subiecte să apară şi pe fiţuici.

E nouă şi douăzeci şi plouă ca naiba în oraş; unica şansă de "supravieţuire" până la aflarea notei de la scris este să intre la un film. A mai făcut treaba asta: îl ajută să mai scape de emoţii. De o mică parte din ele dar totuşi... Se luptă cu senzaţia emoţiilor necontrolate de sesiune încă de la începutul facultăţii. În primul semestru, când chiar învăţa, erau la fel de mari. A constatat asta oarecum retroactiv, îl enerva faptul că scăpa de sub control în această perioadă şi iniţial pusese emoţiile pe seama faptului că nu ştia materia. Dar nu era adevărat. În timpul filmului stătea ca pe ace, dar dacă acţiunea era cât de cât interesantă măcar se alegea cu câteva perioade scurte de timp în care uita.

Bine, acum ar fi vrut să uite de mai multe lucruri. Unul dintre ele - cel mai important - era cearta de ieri, cu Diana. A nu-ştiu-câta-ceartă. A nu-ştiu-câta suferinţă de-după-ceartă. Era clar că nu-l mai iubeşte, fie şi numai la gândul gelos-idiot că ieri îşi pusese chiloţeii negri din dantelă, cei mai sexy chiloţei pe care-i avea, deşi nu se întâlnise cu el. Cu cine se întâlnise? Cu măgarul ăla de felcer şi a lui faţă de oaie îmbibată în alcool? Gelozia îl încolţea precum emoţia examenelor. Era prea mult să facă faţă amândurora. Diana nu-l mai iubea, asta era sigur şi se întreba încontinuu dacă nu e mai bine să oprească o relaţie care dura de patru ani şi care avea viitorul mai albastru ca elefanţii-mutanţi din poveştile de groază pe care le citise când era mic.

Mergea prin ploaie către cinematograf, ţinând la braţ mapa neagră, desuetă, de student eminent, rămasă moştenire de la bunicul său. Mapa încă mirosea a pachetele de Carpaţi pe care bunică-său le înghesuia pe vremuri în ea. Fusese inginer constructor şi fuma mult, din păcate Carpaţi - lucru care o înnebunea pe bunică-sa. Care fuma Bega. Diferenţa dintre Carpaţi fără filtru şi Bega era ca diferenţa dintre Trabant şi Mercedes. Pachetul de Carpaţi avea hârtia moale şi verzuie. Cutiile de Bega aveau un design simplu, elegant şi erau cartonate. În plus, cuvântul BEGA era scris cu un font ţapăn şi roşu. Lui Marc i-au plăcut întotdeauna acestea din urmă. Îşi amintea cum bunicul său venea de la institut cu mapa aceasta neagră sub braţ, scotea pachetele de Carpaţi - întotdeauna câte şase - şi le ascundea într-unul din cele patru sertare ale bufetului din sufragerie - ultimul sertar dinspre televizor. Lângă sertarul acela Marc se refugia adesea jucându-se cu medaliile bunicului său: nişte chestii kitschioase, greoaie, închise în cutii maronii de vinilin (sau poate că era chiar piele?), în formă de stele sau secere sau ciocane sau cine mai ştie în ce forme. Scotea medaliile, şi le agăţa de tricou după care îşi punea pălăria de cowboy a bunicului său (nu era de cowboy, dar lui aşa îi plăcea să spună) şi se dădea mare prin casă, pocnind din pistolul cu capse care întotdeauna rămânea fără capse.

Îi plăcea să care după el mapa neagră, plată, sobră, al cărei fermoar auriu cedase de mult. Simţea astfel că încă păstrează o legătură cu bunicul său pe care-l considerase dintotdeauna "altfel" decât oamenii din jurul său. Un "altfel" special. Picăturile de ploaie cădeau pe pielea lucioasă, dar Marc nu catadicsea să scoată umbrela. Vroia să ajungă în sala de cinema, să treacă rapid peste reclame şi să vadă un film care să-l facă să uite de examenul oral ce avea să urmeze şi pe care probabil urma să-l pice, adăugându-se cuminte şirului inevitabil de trei-patru restanţe.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer