25.06.2022
Fraților și surorilor, merită să vorbim puțin despre pandemia consensuală și dementocratică planetară. Ce-i drept, acum se stinge ușor, dar nimic nu ne face să credem că nu mai poate reapărea: din nou sau sub alte forme, mai atroce, iar "măsurili" tot mai erect comunistoide, de ar rânji cu gura până la urechi Ceașcă de ar mai trăi: "V-am zis eu că măsurili trebui luate".

Suntem cu toții cuprinși de aripa pandemiei, adepți binecredincioși ai noii religii consensuale - fără biserică, ce-i drept, dar planetară, cu bisericile mediatice păzindu-ne și manevrându-ne credința cu strășnicie, strângându-ne ca ventuzele geamul brico depot. Este vorba de o doctrină consensuală, în care Binele atotbiruitor iese abundent din Rău, așa cum crocodilașii ies din ouăle așezate în nisipul fierbinte; nici că trebuie ca crocodilița să clocească ca să iasă kinderii cu dinții hârșiți - mânca-i-ar mama pe ei de frumușei!

Și o iau crocodilașii pandemici în lume, dând din coadă vesel și optimist, nevenindu-le să creadă că, uite, mai există unii ca mine, opozanți și perimați pesimiști - în fine, s-o spunem pe-a dreaptă, moșnegi depășiți - care sar la beregata adepților consensuologiei dementocratice. Plus idioții utili sodom, absolut necesari în chestii din astea - că-s pandemiuțe, că-s "achiziții intracomunitare", că-s revoluții și alte astfel de poluții. Așa a fost întotdeauna. Politicienii de pe tot rotocolul pământesc știu acestea, dar mai știu că trebuie ținute secret față de masa de bulumaci. Trebuie manevrați "oamenii simpli", "oamenii muncii", muncitorimea, țărănimea și toți ăștia cu acest tip de agitprop, ca și crocodilașii orbi, scoțând râtișorul (sau botișorul) din nisipul fierbinte și belind albul ochilor la lume.

Observați, dragilor, că nici nu trebuie să curgă multă apă pe gârlă ca să se încropească până la scrobire această nouă lume a Binelui. Ea există deja! O singură lume mediatică, de pildă, o singură muzică a noului bobor planetar, rap-rap-rap și zâng-zâng-zâng, un singur esperanto englez, simplificator, aș zice simpluț, ca să-l poată poci și lumpenii din fostele colonii, o limbă comună purificată, pe potriva englezei centrale, de care s-ar rușina bieții Shakespeare sau Joyce, niște banale banane din Tombouctou până la Paris.

Aaa, și o singură democrație. Una planetară. Și tentaculară. Așa cum voiau ceaușeii, brejneveii, hitlereii, pol poții și toți ca ei să fie comunismul "în zbor", "pă tot globu", cum ar fi vrut nea Nicu. Scuzați că, deci, sar la beregata "oamenilor dă bine", consensuali și dementocrați globali. Oricum, mă iau tot mai puțini în seamă. Căci acesta este Binele Suprem al viitorimii, bazat pe stârpirea până în rădăcini a oricărei opoziții! Ceaușescu, bunăoară, că tot l-am pomenit, avea opozanți. Molohul universal al Consensului tinde să nu aibă opoziție. Fiecare vorbește într-un pustiu și se aude doar pe sine. Așa își dorea și comunismul.

Sau un fel de democrație "originală", în care fiecare face ce vrea și nimeni nu ascultă pe nimeni. O lume a căcănarilor și căcănărițelor, care se va extinde pe tot globul. Căci pandemia va naște democrația. Da, pandemia și altele ca ea vor fi menite să dea naștere noii dementocrații planetare euforice. Este posibil să urmeze (sunt deja toate premisele, nu mă îndoiesc) un Bine incurabil, să ne cufundăm în laptele și mierea de proporții universale.

Pandemia va naște democrația, da! Nu oricare, ci noua democrație universală. Unică și obligatorie. Un vaccin unic și obligatoriu. O comunicare unică și obligatorie: cu curvele thai porno, cu curvele Romei și curviștinele rusești de pe tot mapamondul, și secretarele cu... secretarelele, cum zicea odinioară Toma Caragiu, Shakira cu Pique, Kim Kardashian cu Kanye West, despărțindu-se și împăcându-se la nesfârșit, pentru mass-media, cu Bill și Melinda Gates, cu... și cu.. și cu... Vechile religii, mentalități, concepții vor fi scoase din uz sau se vor perima. Toți oamenii de bine se vor ralia: politicienii cu soțiile și amantele lor, oamenii bisericii universale tot cu amantele lor, vedetele porno, căci va fi o singură religie și o singură Biserică. Îndoiala unora, puțini, asupra efectelor vaccinării va fi catalogată drept boală. Scepticii vor tăcea mâlc și, oricum, nu vor avea acces nicăieri să-și prezinte opiniile. Huo, negativiștilor!

Însăși moartea, fraților și surorilor, va ajunge pipernicită, n-o va mai duce mult sub Soarele triumfător al Pandemiei. Nu va mai însemna durere și suferință, eh, câteva sute de morți acolo, ci doar nemurire. Da, o lume a căcănăriei fericite universale. Trebuie repetat până ce vor auzi toate babele surde! Spălați-vă pe mâini. Spălați-vă creierii. Vaccinați-vă! Până la os! Până în fund! Până în fundul conștiințelor! Căci Noul Sistem își face treaba. Irevocabil! Crocodil lângă crocodil, crocodiliță lângă crocodiliță și croncobaur lângă croncobaur.

Căcănari și căcănărițe din toate țările, uniți-vă! The Show must go on!

0 comentarii

Publicitate

Sus