02.07.2022
Eu nu sunt orfan. Am crescut la casa de copii, e adevărat, dar am o familie. Am chiar mai multe. De când am descoperit camera aceea, nu am mai fost Singur pe lume. Colț Alb mi-a ținut de cald în nopțile reci, din Cerșetor am devenit Prinț. La școală am început să învăț bine și mi-am făcut prieteni, Cavalerii mesei rotunde ne numeam. Într-o zi am ridicat ochii spre cer și am văzut stelele si pe un colț de lună stătea Micul prinț. Ce orfani sunt săracii copii care au totul dar nu știu cum miroase o carte.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus