Cântec / Călătorind

Cântec

Ce singuri suntem pe pământ
eu la un capăt, tu la celălalt,
ca pe un galben balansoar,
eu în adânc, tu în înalt...
Prea mult mă ții în sus
și am văzut atâtea asfințituri și mi-e dor
picioarele să-mi lunec pe pământ
ca avioanele-amețite după zbor.
Sau ai plecat demult și ai lăsat
o piatră, asemeni trupului de grea,
și-aștept la capăt de pământ
să înfrunzească verzi silabele pe ea.


Călătorind

Iată, hainele fluturate de curentul elicei
și plăcerea acestei răcori!
Și impresia limpede că învățam să merg
și tu cu grijă mă țineai de subțiori.

Încă din vremea aceea iubeam
locul ascuns din grădina cu sălbatice flori.
Veneau doi tineri părând frate și soră
pictați pe un zid de culori.

Vorbeau de un lucru neînsemnat,
ea încerca să tăgăduiască,
mirosea în urma lor
a mama și tata când se pregăteau
înmiresmați să intre în casă.

Să fi fost aievea,
să fi fost în zori?
Și impresia limpede că învățam să merg
și tu mă țineai cu grijă de subțiori.

(în perioada 1 iulie 2022 - 30 septembrie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)