Uneori, ne retrăim despărțirea până ajungem să ne ținem de mână în fața imposibilității, un trecut retezat de trunchiul viitorului: o fetiță, a noastră, jucându-se pe pajiște, tu, pieptănându-mi părul, înainte de a te dărui nopții calde. Alteori, aș porni cu tine la drum doar pentru a cumpăra o pușcă din primul oraș, ca să răzbun tot ce mi-ai luat: șansele. Ceva nou, ceva vechi, ceva albastru. Dincolo de fereastră, un cintezoi cu aripile frânte între crengi deja mă iartă pentru că doar mila nu înseamnă eliberare.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).