Stătea chiar pe banca din fața mea. Nu i-am uitat vreodată privirea verde, oricât de mult am încercat. Au fost multe momente în care am căutat-o, momente în care, în naivitatea mea soră cu prostia, mă gândeam că am putea să reluăm relația încheiată atât de urât și atât de brusc. Am rămas mut, neștiind ce să-i spun. Tati, mi-e foame, m-a trezit din visare vocea cristalină a fiului meu. L-am privit în ochi, l-am luat de mână și am pornit-o spre casă, fără să mă uit înapoi. Wrong time, wrong place.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).