Cinemadrom (5). Patru personaje în căutarea unui film - Final

Când viaţa hotărăşte ce cărare alege pentru tine, nu contează ceasul şi nici locul în care te naşti, nu contează dacă mama ta te-a dorit sau eşti doar întâmplare, nu contează ce stea străluceşte deasupra căsuţei şi nici direcţia în care vântul răsuceşte frunzele plopilor de lângă drum.

Şi dacă vreodată te abaţi de la acest drum, pentru că undeva sus, cineva poate şi-a tras sufletul şi a închis ochii pentru o secundă, fii fără teamă, o mână nevăzută te va bate pe umăr şi îţi va arăta calea, te va ajuta să părăseşti drumul rătăcirilor.

1.
De aproape două ore uitase unde se afla, uitase până şi de gândurile ei obosite, mirajul imaginilor de pe ecran o ameţise, mai mult, o îmbătase, îi amorţiseră mâinile şi picioarele de nemişcare. Câtă viaţă acolo în pasiunea femeii de pe ecran pentru acel bărbat straniu. Sunt prea bătrână să mai visez la aşa ceva. Dragostea e pentru codanele zvelte, pentru cei care se sărutau acolo pe rândurile din spate, pentru trupuri tinere şi inimi neridate. Nu pentru cele ca mine, îşi privi mâinile îmbătrânite, nu mai avea de mult curaj să se uite cu adevărat la ea în oglindă. Şi totuşi nu vroia să se smulgă de pe scaun dar trebuia. Genericul curgea pe ecran, ştia că în doar câteva secunde vor aprinde luminile şi va trebui să se întoarcă la viaţa ei măruntă de femeie măruntă, de casieră măruntă cu zile goale şi asemeni, cu zile fără pic de bucurie. Pierduse totul de mult, scăpase de atâta timp frâiele vieţii din mână. Se simţea o străină în propria viaţă. Sunt prea obosită. Azi o să iau un taxi. Nu stătea prea departe dar picioarele nu o ascultau.

La ieşire, spre norocul ei, se afla parcat un taxi. Sper să nu îmi ia mult, la cum arăta taxiul sigur nu dădea drumul la aparatul de marcat. Şoferul îi făcu semn că vine imediat.

Bucuros că mai ajunge acasă şi cu nişte bani, Pavel îi deschise uşa maşinii şi o pofti vesel înăuntru. Turuia într-una, euforic ca după fiecare film, îi plăcea femeia asta, o văzuse şi în sală, era atât de absorbită că putuse să o examineze în linişte, părea de treabă şi domoală, uite acum îi smulsese şi un zâmbet.
- Dumneata ai fi obosită şi eu tot bat câmpii.
- Nu vă faceţi probleme.
- Vă las aici?

Acum nici să se dea jos din taxi nu avea putere. Scoase portofelul să plătească.
- Ştiţi, azi e o zi altfel. Nu vă iau banii dacă acceptaţi să bem o cafea împreună. Doar atât.
Zâmbea larg şi senin. De ce nu?. Un străin plăcut, o cafea, o seară.

Se aşezară la masă, mai întâi stânjeniţi, dar Pavel începu să vorbească. Normal că despre filmele lui iubite...şi nu se mai opri.

Noaptea îi învăluia acum rotund.


2.
Marc începu să se cam foiască. Îl plictisea filmul. Dar nu se îndura să se ridice. Ar fi băut o bere, dar de data asta fără prietenii lui săriţi. În linişte, doar el, egoist. Ştia că nu e bine să bei singur, dar aşa simţea. Nu ajunge el alcoolic dintr-o bere.

Îşi aruncă ochii prin sală. La câteva scaune de el era o fată. Nefiresc de nemişcată. Îi privi profilul frumos şi îşi dădu seama că plânge. Ce naiba, filmul nu era chiar atât de bun încât să merite să plângi. Ba dimpotrivă.

Şi nici măcar nu îşi ştergea lacrimile. Curgeau libere pe obraz. Se căută de şerveţele. Draci, că nu avea nimic prin buzunare. Şi era şi frumoasă.

Dar cum ar fi să o întrebe de ce plângi, ai ochi atât de frumoşi, e păcat să îi strici în felul ăsta? Ce banal, ar fi vrut să o agaţe într-un mod mai inteligent de atât.

La ieşirea din cinema, Marc ezită. Nu ştia unde să meargă. Într-un bar sau să treacă pe la sor'sa?

Ploaia se oprise şi deşi seara începea să coboare, zări pe o bancă de alături o siluetă ghemuită. Era ea.

De data asta nu mai stătu pe gânduri.
- De ce plângi?
- Ce îţi pasă ţie?

Îl privi cu ochi nefiresc de albaştri
- Ce îţi pasă ţie?

Îi luă mâna. Ea nu se împotrivi. Îşi plimbă arătătorul pe linia vieţii. Avea degete lungi şi reci.
- Uite vezi? În punctul ăsta începe mie să îmi pese. Vino să bem o cafea împreună. Doar o cafea. Nu îţi cer decât să mă laşi să îţi încălzesc palmele şi apoi am să te las să pleci.

Într-o cafenea, doi tineri se ţineau de mână şi sorbeau încet din ceşti, fără vorbe. Doar priviri.

Noaptea îi învăluia la fel de rotund.