Am fost repartizat la dracu-n praznic într-o comună din județul Bacău. Am lucrat acolo împreună cu soția (oi povesti asta altădată) mai mulți ani. Toate audiențele mele la inspectorat pentru a veni la o școală de acasă, din satul meu, se soldau cu eșec. Cred că mulți din cei care ați lucrat în învățământ ați pățit la fel. La noi era și mai nasol pentru că trebuia să ne transfere dintr-un județ în altul (din Bacău în Iași), ceea ce era pe atunci ca urcatul pe lanțul muntos Mahalangur Himal și anume pe vârful Chomolungma zis de europeni Everest sau, ca să explic mai bine, ca smulgerea părului de pe cap cu mănuși de box. Iar eu nu eram nici pe departe Edmund Hillary sau vreun scrântit la cap.
În fine, ca orice membru al Partidului Profesorilor Nepeceriști din România (PPNR) mergeam în audiențe la Inspectorat, așteptam dârdâind cu profesoarele pe hol să intrăm la Tovarășa Inspectoare Murgoci (a murit, sărmana, anul trecut), dar "jocurile" le făcea cu adevărat inspectorul Guzganu, care era prezent și el la audiență, alături de tovarășa Murgoci. Chiar așa îl chema, dar, dreptu-i, era ca un guzgan - el mișuna printre hârtii, la el, se zicea, trebuia să mergi cu sarsanalele și bănuții. Parcă-l văd și acuma, nu l-aș mai vedea: destul de tânăr, dar cu părul alb. Se hlizea mereu, parcă-i făcea plăcere să te refuze. Când intra fluierând la inspectoare, dar mereu cu o mină preocupată, obosit nevoie mare, de ziceai că tocmai compunea Mahābhārata, fără să se uite în dreapta sau în stânga, iar profesoarele tremurânde, fiecare în câte-o rochițică decentă, cu volănașe pudice, probabil cea mai bună rochie din casă, gata-gata să le cadă chiloții, erau adunate grămadă la ușă în audiență, numai nu i se închinau, Guzganu le zicea în bătaie de joc: "V-ați învățat lecția?" Unii profesori i-au menit o bătaie bună, dar, după câte știu eu, n-au făcut-o niciodată. Intelectuali, deh, oameni cu carte, nu cu apucături atavice! Probabil, să fi fost Guzganu vreun maistru la o uzină lua o cafteală sau măcar câteva poace de la uvrierii mai țăndăroși.
Am mers și eu la inspectoare în audiență. Guzganu, cu pantalonii lustruiți de atâta ședere... didactică, îi arăta niște hârtii, tăgăduind din cap. Rânjea dinții gălbejiți, drept ca un guzgan ce a dat peste o felie de cașcaval Hochland, iar inspectoarea conchidea: "Nu se poate! Te înțeleg, dar... mai vino - mai vino!"
Mai știu, am aflat mai târziu, că în această perioadă mama, care era singură, tata murise, mama zic, fără știrea mea, știa că mă enervez aflând, a mers în audiență la partid la un politruc pe nume Florea. Bineînțeles, tot fără rezultat. Dar eu avem încredere în continuare că voi reuși, așa cum cancerosul își face curaj că se va face bine. Este o vorbă a Sfântului Ieronim din Epistole: "Ignoranța produce încredere, învățătura - teamă." Eram atunci în prima fază a acestei maxime: Prost ca noaptea și încrezător în steaua mea profesorală. Mă rugam ca Socrates (nu fotbalistul, filosoful) să pot fi frumos pe dinăuntru, adică nervii și supărarea să nu mă transforme într-o lepră pervertită și imorală.
Și iată ce s-a întâmplat. Mătușă-mea Ileana, sora mai mare a mamei, locuia la casă în Tătărași. În jur erau numai blocuri. Printr-o întâmplare, casa ei și încă vreo două au rămas nedărâmate de către "constructorii socialismului". Și într-o zi, când am mers pe la ea (în primul rând pentru comportamentul ei de "zâna cea bună", dar și pentru că îmi făcea plăcere să-i ascult glasul dulce!), nana îmi zice (căci ea era "nana" mea, adică mă botezase): "Măi, Radule, eu am să te ajut". N-am zis nimic, dar în gândul meu: "Eh! Nana a cam îmbătrânit, e trăsnită cu leuca. N-are cum să mă ajute". Dar n-am mai zis nimic. Trebuie să-ți respecți, nana, nu?
Trebuie să vă spun că în unul din blocurile de vizavi locuia o anume doamnă Ibănescu, care trecea strada și venea la nana la iepuri, îi mângâia, le aducea resturi de la mâncare, în fine. Că nana, ca mulți pe vremea aceea, când se construia "comunismul în zbor" al lui Ceaușescu, creștea iepuri. Îți mai completai astfel veniturile de pensionară. Doamnei Ibănescu îi plăceau tare mult iepurii. Era tare copilăroasă, chiar simpluță aș zice, și, ca să înțelegeți mai bine, nu-i plăcea când iepuroii săreau pe iepuroaice să... facă chestia aia. Și, se știe, iepuroii ăștia sunt supersexuați, una-două sar pe iepuroaice. E drept, nici iepuroaicele nu zic pas. Dar doamna Ibănescu era convinsă că iepuroii le urgisesc pe bietele iepuroaice, așa că bătea blând cu pălmuța pe iepuroii erotomani.
Și, în acest timp, nana Ileana și doamna Ibănescu, ca femeile, discutau una-alta. Dezbăteau doct teme diverse: de la aselenizare la prețul pătrunjelului în piață, la ticăloșii ăia de țărani.
(va urma)