31.07.2022
Da, am murit. Sunteți fericite, coțohârlelor? Hai, lăsați lacrimile, oricum nu v-am lăsat nimic. Am schimbat testamentul. Să nu vă văd lângă mine cu flori și regrete, că-mi călcați pe urme. Cei care nu m-au căutat când eram vie, sunt respinși să-mi vadă stârvul. Sigur muriți de oftică, că nu știți dacă sunt rujată și parfumată, dacă am țoale de firmă și pălărie cu fulgi. Dar s-ar putea să put. Cheful se ține la discoteca din colț. Liber la băut pentru cei trei invitați, o zi pe an. Să beți finețuri, totul e plătit.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2022, grupul are 8.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus