Măi Ionuț, măi, fă bine du-te după sacii ăia cu boabe, că zbiară galițele de foame, își îndeamnă ea bărbatul ce picotește năuc în tindă. Bugăt că toată noaptea te-ai zvârcolit de mi-ai stricat drăguțu' de somn din ceas în ceas. O privește alb, se ridică plictisit și pornește spre șură. Aplică în surdină aprecieri, lipsite de politețe, la adresa galițelor și muierii, strecoară mâna sub balotul de fân, trage o dușcă și apucă roaba. Nimerește, cu recul, un stâlp, dă în poartă, iese și eșuează în șanț. Cu tot cu cocie.
Ana Maria Dobre-Nir
Deschid ușa albastră și mă lovesc cu fruntea de un perete care n-ar trebui să fie acolo. Simt sângele coborându-mi până la buze. M-am săturat. Lovesc zidul cu capul încă o dată. De data asta se deschide. Dincolo apare o fereastră. Împing geamul și fac un pas. Cad. Sau poate urc. Cerul trece pe lângă mine, iar acoperișurile plutesc încet dedesubt. Întind mâna după marginea ferestrei, dar ea se îndepărtează, tot mai sus. Mi se întoarce stomacul pe dos, iar lumea începe să se învârtă în cercuri moi.
Cristian Palade
M-am urcat la volan și am pornit înspre Cluj. Am ajuns nesperat de bine, după patru ore și jumătate de condus neîntrerupt. În recepția hotelului scot invitația și buletinul și rog să fiu cazat. Dar să vezi drăcia dracului, recepționera mă informează că acesta nu este hotelul Hilton, cel unde eram invitat, ci Ramada. Aveam timp berechet, așa că-mi cer scuze și mă îndrept zâmbind spre ieșire. Nu fac doi pași că domnița de mai devreme mă ajunge din urmă, îmi dă invitația și adaugă: ar mai fi ceva, suntem în Timișoara.
