E aproape 9, Iubi. Mergem, Rățușcă, mergem. Apropo, data trecută am lălăit-o la bucătării, azi e rândul dormitoarelor. Fără grabă, da? Scriem dimensiuni, calculăm, citim pliante, întrebăm cum se asamblează, din ce material sunt, dacă n-au alte culori. Știi tu. La prânz luăm un mic, să mai treacă timpul. Nasol doar că nu-i deschis și noaptea, Porumbițo. Șoricel, nu s-or prinde că mergem pentru răcoare? Nu, Bombonico, dar, dacă se prind, ne mutăm la alții. Slavă domnului, îs zeci de megarăcoreli.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).