Mi-am vopsit unghiile cu negru și părul blond. Port un tricou cu Sepultura și o geacă de motor. Un profesor bătrân îmi spune că nu voi fi niciodată acceptată în liceul ăla pentru că par piază rea, apoi află c-am intrat prima și că va trebui să mă accepte așa cum sunt. Poartă și tu o rochie feminină, îmi cere des. Toată lumea mă place și toată lumea mă urăște. Eu îmi doresc să fiu singură, dar, cel mai mult, îmi doresc ca profesorii tineri să nu-mi mai mângâie părul în timpul orelor. Îi dau unuia un pumn în față.
(temă în parteneriat cu Ideo Ideis, 2022)
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).