LiterNet.ro - care a găzduit în prima parte a perioadei de concurs o dezbatere cu privire la așteptările pe care diverși oameni (actori, critici și teoreticieni, un regizor și fost director, spectatori) le au de la TNB și de la viitorul director al lui (aici) - i-a invitat pe toți cei 5 candidați să își spună (în scris) punctul de vedere cu privire la acest concurs, răspunzând aceluiași set de întrebări. Deschidem seria de interviuri cu Ada Hausvater, director general al Teatrului Național din Timișoara, și așteptăm cu încredere răspunsurile tuturor.
Răzvan Penescu: Sunteți o persoană cunoscută în lumea teatrului românesc din postura de regizor și director general al Teatrului Național din Timișoara. Vă rugăm să ne spuneți în câteva rânduri care sunt principalele lucruri care vă recomandă pentru un eventual mandat de manager al TNB.
Ada Hausvater: Realizările și experiența mea de aproape 17 ani ca director general al Teatrului Național din Timișoara, cu tot ceea ce înseamnă această acumulare din punct de vedere al construcției și al implementării strategiei și din punct de vedere al stăpânirii legislației - construirea unei structuri funcționale care are în centrul său identitatea Naționalului timișorean, recognoscibilă la nivel local, național și internațional, recuperarea și punerea în circuitul teatral a două noi săli de spectacol, înființarea primei fabrici de decoruri din România, construirea unei trupe puternice și a unui repertoriu bazat pe structura beneficiarului activității; faptul că, fiind regizor de teatru, am dezvoltat sistemul de management de teatru pornind de la sistemul lucid și dinamic de construcție permanentă din regie; capacitatea de a coagula oamenii în jurul ideilor și a conceptelor, înființarea Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii fiind o dovadă evidentă în acest sens; și nu în ultimul rând, proiectul depus la Ministerul Culturii pentru acest concurs de management, pe 18 iulie 2022, mă recomandă pentru a fi managerul Teatrului Național din București.
R.P.: Când v-a venit ideea de a depune dosar la acest concurs? Ați început să lucrați la proiect înainte de lansarea concursului, intuind că acesta urmează să fie anunțat la un moment dat? Se poate lucra la proiect în lipsa unui caiet de obiective?
A.H.: Am început să lucrez la proiect în după-amiaza zilei de vineri, 24 iunie 2022, ziua în care s-a anunțat concursul. A fost foarte din scurt, dar în absența caietului de obiective - elaborat de Ministerul Culturii, caiet care cuprinde "setul de cerințe definite de autoritate pe care managerul trebuie să le îndeplinească prin intermediul instituției publice de cultură, într-o perioadă determinată de timp" - este exclusă scrierea proiectului de management. Nu se poate lucra în absența caietului de obiective care este documentul de bază care trasează sarcinile pentru următoarea perioadă de mandat și care transmite referințele în funcție de care previzionăm dimensiunile mandatului următor. Caietul de obiective dă structura musculară a viitorului mandat. În absența articulării acestei structuri, corpul viitor al mandatului nu se poate mișca în nicio direcție. Ministerul Culturii trasează aceste sarcini. În absența sau în constrângerea dată de targetul caietului de obiective întocmit, "proiecte bune, corecte, profunde"[ii] rămâne o sintagmă cu proporții pe măsură. Programele mandatului derivă din sarcinile din caietul de obiective. Am construit proiectul de management prin respectarea 100% a sarcinilor din caietul de obiective, este o evidență. Ideea și dorința de a participa la concurs, atunci când urma să fie, le aveam cu mult timp în urmă. Am știut cu mult timp înainte ce proiectez și încotro vreau să dezvolt viziunea mea pentru Teatrul Național București, pornind numai de la analiza situației artistice și de imagine vizibilă în anii precedenți, dar scrierea efectivă a proiectului de management, pe punctele și subpunctele din modelul-cadru a început odată cu publicarea caietului de obiective. Subliniez că acest caiet de obiective se referă strict la Teatrul Național București, se raportează clar la perioada pentru care va fi încheiat contractul de management și pornește de la situațiile financiare și de resurse umane valabile la data de referință la care a fost elaborat.
Mihai Brezeanu: Pe 24 iunie 2022, Ministerul Culturii a anunțat lansarea concursului, stabilind 18 iulie ca dată-limită pentru depunerea dosarelor de concurs și a proiectelor de management (25 zile disponibile pentru scrierea proiectului de management, în condițiile în care minimul legal este de 21 de zile), perioada 19-21 iulie pentru analiza dosarelor de concurs (de către secretariatul comisiei de concurs), perioada 22 iulie-2 august pentru analiza proiectelor de management (de către comisia de concurs - 12 zile, în condițiile în care legea prevede între 7 și 14 zile) și perioada 3-4 august pentru susținerea proiectelor de management în cadrul interviului pe care fiecare candidat îl avea programat cu comisia de concurs. Cum vi s-a părut acest calendar la momentul lansării concursului?
A.H.: Perioada de pregătire și de scriere a proiectului de management, respectiv 25 de zile, mi s-a părut foarte strânsă, raportat la importanța și la complexitatea Teatrului Național din București, la miza pe care acest teatru o reprezintă. Este o situație care implica - era esențial să implice - un calendar și o organizare a concursului impecabile. Dat fiind momentul în care s-a blocat concursul, nu cred că se poate vorbi despre un calendar și o organizare impecabile. Mai departe, conform regulamentului, în 22 iulie 2022, cei 6 membri ai comisiei ar fi trebuit să înceapă analiza proiectelor. Într-o perioadă atât de scurtă, respectiv 12 zile, inițial - devenite 13, ulterior - orice întârziere sau amânare în parcurgerea fiecărei etape de concurs periclitează procesul de evaluare.
M.B.: Concursul a fost organizat în baza legislației curente[iii]. Credeți că această bază legală este potrivită și suficientă pentru organizarea unui competiții transparente și oneste, care să privilegieze candidaturile și proiectele cele mai competente pentru funcția de director general al TNB?
A.H.: Da, cred. Din păcate, unul din marile eforturi ale democrației din România este de a aplica legislația existentă cu bună credință, de a o aplica constructiv. Eu am câștigat concursul la Teatrul Național din Timișoara în 2005, un concurs organizat pe Ordonanța 26/2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură, o ordonanță mai simplă, dar care, la fel ca O.U.G. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură ulterior, oferea cadrul strategic pentru alegerea unui director general conform criteriilor legale aplicate de specialiști, neinfluențată de sfera politică sau de alte sfere. Interesant e că în 2005 concursul n-a fost oprit și au participat tot cinci concurenți, departajați prin viziunea despre teatrul pe care doreau să-l conducă. Ceea ce trebuie modificat și actualizat de urgență este Ordinul nr. 2.799 din 10 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management[iv]. Acest ordin conține și modelul-cadru pe baza căruia se construiesc proiectele de management, dar acesta nu mai corespunde cu formularele și situațiile care stau la baza situațiilor financiare pe care instituția le întocmește în raport cu legea. De exemplu, o parte din datele solicitate la punctul D din caietul de obiective, în modelul-cadru impus de Ordinul 2799/2015, nu pot fi identificate ca atare în fila de buget sau în bugetul de venituri și cheltuieli inclus în caietul de obiective.
Iată o situație concretă: dacă un teatru nu își procedurează complementar situațiile financiare privind contractele de drept de autor sau situația veniturilor proprii din vânzarea de bilete pe categorii de preț, aceste informații - deși necesare conform caietului de obiective - nu pot fi identificate în situațiile transmise ca anexă la caietul de obiective. E adevărat, însă, că experiența acumulată în cei 17 ani de management în instituția publică de spectacole mi-a educat o perspicacitate aparte în acest sens.
M.B.: Pe 1 august, Ministerul Culturii a anunțat modificarea calendarului de concurs, extinzând perioada pentru analiza proiectelor cu o zi, până pe 3 august, și mutând data interviului pe 5 august[v]. Ați primit vreo explicație pentru această decalare?
A.H.: Am primit comunicarea pe mail și un telefon de la compartimentul Managementul instituțiilor de cultură pentru confirmare, în care doamna care mă apelase anunța transmiterea pe mail a comunicării privind modificarea calendarului de concurs, respectiv o zi în plus pentru analizarea proiectelor și modificarea datei de interviu. Nimic altceva. Când am primit acest telefon, eram la volan pe drum spre București, pentru interviul din etapa a doua de concurs. Doar o zi de amânare mi s-a părut suspect, ceea ce s-a confirmat în scurtă vreme.
M.B.: Pe 4 august, un nou comunicat al Ministerul Culturii anunța, spre surpriza generală, că "un membru din comisia de concurs de proiecte de management organizat pentru Teatrul National "I.L. Caragiale" din București a renunțat la mandatul încredințat" și că "în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) din Regulamentul de concurs, aprobat prin O.M.C. nr. 3044/22.06.2022, Ministerul Culturii va relua procedura de concurs cu respectarea prevederilor legale în vigoare"[vi]. Cum ați aflat această veste? Dumneavoastră, în calitate de candidată, ați primit o comunicare mai detaliată din partea Ministerului? Cum comentați acest anunț și situația creată?
A.H.: Când am primit informarea oficială de la Ministerul Culturii, știam deja. Cum am aflat înainte de e-mail? De pe site-ul Ministerului. Recunosc că am fost în stare de șoc. În mintea mea au țâșnit deodată zeci de întrebări: Cum să se retragă înainte de a da notele?; De ce nu dau notele?; Nu aveau semnate declarațiile de confidențialitate și de imparțialitate?; Asta înseamnă că acest membru a comis o ilegalitate, corect?; Dar de ce să se reia complet concursul?; Asta-i bătaie de joc, ce se întâmplă cu proiectul meu acum?; De ce aș avea încredere în acest membru al comisiei care se retrage, dar care a avut proiectul meu și îl poate folosi? etc.
Mai mult decât atât, acest anunț venea după cel din 1 august, care vestea prelungirea perioadei de analiză a proiectului și modificarea datei programate pentru interviurile cu candidații, etapă care, la rândul ei, din două zile alocate (3 și 4 august), a fost restrânsă la o singură zi (5 august) - presupunem că pentru toți cei cinci candidați înscriși. Este foarte grav faptul că anularea concursului are loc la o zi după data la care trebuiau primite notele. Același anunț îl puteam primi pe 3 august. Faptul că l-am primit cu întârziere de o zi dovedește în cel mai bun caz indiferența față de candidați și față de soarta TNB. Participarea mea la acest concurs a fost foarte serioasă și responsabilă, mi-aș fi dorit o atitudine asemănătoare ca răspuns.
M.B.: Pe Facebook, dl ministru Lucian Romașcanu a avut mai multe intervenții în ultimele zile. Într-una dintre ele, a afirmat: "Comisia a redactat raportul în care sunt trecute inclusiv notele la proiecte, raport care este la dispoziția ministrului. Repet: raport, note, ministrul știe după anularea concursului, deci când s-a terminat notarea"[vii]. Reiese de aici că renunțarea unuia dintre membrii comisiei a survenit după momentul în care comisia a acordat notele pentru prima etapă a concursului, cea a analizei proiectelor de management. Dumneavoastră ați primit nota pentru proiectul de management pe care l-ați depus?
A.H.: Nu, nu am primit nota. Cu atât mai mult, faptul e foarte grav în condiția afirmațiilor de mai sus. Din moment ce proiectele au fost evaluate și notate, suspiciunile cresc exponențial.
M.B.: Tot pe Facebook, dar și în emisiunea Cooltura de la TVR Info, dl. ministru Lucian Romașcanu a făcut afirmații despre calitatea proiectelor de management ale celor 5 candidați. Iată un exemplu: "În urma evaluării proiectelor de management, comisia în integralitatea sa a constatat o calitate generală care este sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion al României pentru următorii cinci ani. În atare condiții, unul dintre membrii comisiei a decis să se retragă, printre principalele argumente fiind acela de a evita desemnarea, la limita notei de trecere la faza analizei proiectelor, a unui manager care să conducă o perioadă importantă de timp cel mai important teatru național. De asemenea, de a da o șansă candidaților de a îmbunătăți proiectele, de a da o șansa și altor candidați să participe"[viii]. Cum priviți aceste comentarii?
A.H.: Cu uluire, revoltă și indignare. Respectivul membru al comisiei a decis el însuși, printr-o aplicare a propriilor sale repere morale (pe el nu-l cunoaștem oficial, deci nici reperele sale nu le înțelegem), el singur, nu comisia întreagă - repet: el singur a decis că nu este indicat și nici spre binele teatrului ca acest concurs să meargă mai departe. Păi nu este o comisie formată din șase membri? Cum decide un singur membru? De ce i-a acordat Ministrul Culturii acestuia mai mult credit decât tuturor celorlalți cinci? Ce anume îl plasează pe acest membru al comisiei deasupra celorlalți, o mai bună cunoaștere a legislației? În mod cert, nu a acționat ca atare. Mi se pare un fapt cu adevărat fără precedent: ce îl recomandă pe acest membru al comisiei să aibă mai multă credibilitate decât ceilalți cinci membri și decât noi, concurenții? Care este motivul pentru care acest membru al comisiei valorează mai mult decât CV-urile și experiența candidaților și a celorlalți membri ai comisiei? La finalul notării individuale, conform regulamentului, secretariatul comisiei adună notările, se fac mediile și se anunță public rezultatele. Ce articol din lege sau din regulament prevede dreptul unui membru al comisiei de a se retrage în scopul de a evita desemnarea unui manager? De la lumina culturii am ajuns în noaptea ei. Iar un astfel de argument declarat public este cu atât mai grav. Ministrul Culturii girează demersul unui singur membru al comisiei, nicidecum pe cel al întregii comisii. Notele, conform legii, trebuiau anunțate public, mai ales că reiese din declarația de mai sus că există și sunt cuprinse în raport.
Totodată, cu respect subliniez că, în conformitate cu legea, nu intră în atribuțiile domnului ministru să intervină în desfășurarea notării și în deciziile comisiei de concurs. E singura formulă cu valoare de garant și semn al democrației, altfel urmează haosul. Iar modul în care s-a organizat și derulat acest concurs dovedește pe deplin justețea și necesitatea respectării legislației specifice.
Uluitoare este, totodată, și confuzia intenționată stârnită de postarea domnului ministru: "comisia în integralitatea sa a constatat o calitate generală care este sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion al României pentru următorii cinci ani." Dar concurenții nu primesc o medie generală la grămadă, conform niciunui regulament, nu se face media aritmetică a notelor tuturor concurenților! Notele sunt individuale, pentru fiecare concurent în parte! Pe lângă faptul că suntem tratați ca niște corijenți - eu sigur nu sunt - această afirmație mută în mod fals atenția de pe calitatea generală a organizării concursului care este, de fapt, "sub ceea ce ar trebui să reprezinte", ca să folosim o sintagmă utilizată de domnul ministru, pe calitatea concurenților, asmuțind, creând o falsă impresie și, prin generalizare, sugerând că această grămadă de concurenți nu poate conduce TNB. Revin: e un concurs individual și notele sunt acordate individual, fiecărui candidat!
Și încă ceva: în emisiunea la care vă referiți, doamna Cristina Modreanu afirmă, repetă și insistă că opinia privind "calitatea generală" a proiectelor reprezintă exclusiv opinia membrului comisiei care s-a retras și menționează inclusiv note de 9, de 8...[ix] Presupunând că perfecțiunea pentru TNB, în viziunea personală a decidentului, înseamnă doar nota 10 - deși legea nu prevede asta - nu numai regulamentul concursului ar fi trebuit modificat, ci și modul de îndeplinire al acestuia, adică întreaga organizare a concursului, ar fi trebuit să fie de 10.
Nu mai puțin interesantă este și recomandarea publică "de a da o șansă candidaților de a îmbunătăți proiectele": ce să îmbunătățim la proiectele de management dacă nu știm rezultatele individuale la prima etapă? Cu siguranță, erorile (ne-)ar fi fost vizibile în etapa de interviuri, atunci când comisia ar fi urmat să pună întrebări și să ceară clarificări. Și cum anume ar putea "lucra" cineva în avans la viitorul proiect în absența unui nou caiet de obiective, așa după cum prevede legea? Ca profesionist serios, tratând cu responsabilitate acest concurs, trebuie să constat încă o dată din declarația de mai sus că domnul ministru îl ia ca etalon pe acel unic membru al comisiei care a decis să se retragă deoarece, din punctul său de vedere, notele nu sunt compatibile cu cele previzionate de sine însuși. Numele devoalat al acestui membru al comisiei va scoate oare la iveală un manager genial, un specialist de renume mondial? Consider periculos modul în care un singur membru al comisiei formate din șase membri a devenit unicul decident, pe care ministrul Culturii îl și girează prin declarația din postarea dumnealui.
M.B.: Cum comentați faptul că numele membrilor comisiei de concurs nu sunt făcute publice[x] și că, de pildă, nu știm cine este persoana care a ales să plece din comisie?
A.H.: Foarte grav și lipsit de transparență. Odată ce ministrul Culturii a decis încheierea procedurilor și anularea concursului, informându-ne public despre această decizie, procedura de concurs este încheiată. Nimic legal nu justifică ascunderea acestor nume. Comisia, la rândul ei, a fost angajată pe bani publici. Deci numele nu ar trebui să mai fie secrete. Sau a lucrat benevol? Acest demers transmite că adevărul este altul. Faptul că punctul de vedere al unui singur membru al comisiei cântărește mai greu decât al celorlalți cinci este foarte grav și constituie un precedent periculos de acum înainte.
M.B.: Privind în urmă, cum comentați întreaga derulare a concursului?
A.H.: Cum spuneam, oprirea concursului la jumătate din motive cel puțin chestionabile, așa cum le-am analizat anterior, creează un precedent periculos pentru Teatrul Național București, pentru viitorul teatrului; mai mult decât atât, reprezintă un exemplu de utilizare eronată a conceptelor profesionale.
M.B.: Regretați că v-ați înscris în această competiție? Luați în considerare posibilitatea de a vă înscrie și la următoarea?
A.H.: Nu, nu regret că m-am înscris. Această experiență mi-a demonstrat încă o dată că democrația se construiește de fiecare dintre noi și că în orice secundă de neatenție ne putem întoarce în trecut. Nu mi-am imaginat nicio secundă această criză de neprofesionalism și de neseriozitate pe care am trăit-o. Deși tot ce s-a întâmplat are menirea de a ne submina încrederea și dorința de a merge mai departe, deoarece oameni care par fără nume și identitate - continuăm să nu știm oficial componența comisiei - decid în deplină obscuritate, cu toate astea, cu bună credință, din respect față de mine, față de educația mea, față de conștiința mea și față de teatru voi continua să cred și să susțin profesionalismul, inclusiv să cer și să cred în concursuri corecte, bazate pe lege, nu pe subiectivism și zone de umbră. În acest moment, după această experiență, pe de-o parte mi-e limpede că profesionalismul și valoarea nu contează, dar, pe de altă parte, refuz să renunț la convingerea profundă că singura șansă a viitorului este profesionalismul. Da, voi continua și sper ca tot mai mulți profesioniști să continue să creadă în profesia lor, în valoarea și rolul deontologiei și să nu se lase pradă dezamăgirii. Și poate că într-o bună zi concursurile vor fi organizate corect.
M.B.: Când credeți că ar trebui relansat concursul și ce credeți că ar trebui schimbat în ce privește organizarea sa (calendar, legislație, alte aspecte)?
A.H.:... când ne așteptăm mai puțin. De Crăciun. Cu termen de predare de Sf. Ion. Glumesc. Am o foarte mare îndoială că viitorul TNB este pregătit în acest moment din punct de vedere al performanței. Eșecul pregătirii acestui concurs mă face să cred că va fi concurs atunci când nu va mai avea nimeni încredere să participe.
Dar așa cum am scris mai sus, cred în profesionalism și sper în continuare în bună credință. De aceea pe 1 septembrie 2022 ar trebui relansat concursul cu un calendar realist!!!
Sunt multe aspecte de îmbunătățit, în cazul în care concursul are importanță și pentru autoritate, nu doar pentru concurenți și pentru beneficiari. Caietul de obiective trebuie completat și îmbunătățit pentru a oferi, alături de documentele teatrului, datele necesare pentru întocmirea proiectului. Trebuie întocmit un calendar realist și care servește țelului principal și anume acela de a oferi șansa de a se prezenta cel mai bun, în cele mai bune condiții. Mă refer la prelungirea timpului alocat pentru scrierea proiectului, măcar la 30 de zile. Comisia de concurs trebuie să dispună de 14 zile de la data semnării contractului, a declarațiilor și a primirii proiectelor. Totodată, căutarea comisiei trebuie să înceapă mult mai devreme. Desigur că numai după înscrierea candidaților se poate stabili componența finală a comisiei, din pricina declarațiilor de incompatibilitate cu viitorii candidați, dar trebuie să existe o sumă de personalități dintre care ministerul să poată alege membrii comisiei. Un aspect foarte important se referă și la competențele necesare pentru concurs ale comisiei, oricare ar fi ea. Membrii comisiei de concurs trebuie să știe că proiectul se face în baza unei legislații stricte, că se construiește în jurul caietului de obiective sau că nu poate depăși 60 de pagini, de exemplu. Absolut fiecare membru trebuie să își asume acești parametri obiectivi. Trebuie să știe să aprecieze un proiect de management în datele legislației, nu în cele ale impresiilor. Cred că instruirea membrilor comisiei trebuie să aibă loc în baza legislației în vigoare. Grilele de notare ar trebui cuprinse în regulament și făcute publice. Proiectele sunt rezultatul aplicării stricte a modelului din Ordinul 2799/2015, prin urmare comisia trebuie să afle și să fie documentată privind OUG 189/2008 și Ordinul 2799/2015. Nu în ultimul rând, perioada de desfășurare a concursului (care ar trebui să fie într-un interval cu adevărat activ, nu de sărbători sau în perioada de concediu), precizarea atribuțiilor și modul de notare trebuie clarificate, explicate, deoarece managementul instituțiilor publice de spectacol este un domeniu de sine stătător.
[i] Conform siteului Cultura la dubă, cei 5 sunt (ordine alfabetică): Adrian Găzdaru (actor, fost manager general al Teatrului Excelsior), Andrei Grosu (regizor și co-fondator al teatrului independent unteatru), Ada Lupu Hausvater (regizoare și manager general al Teatrului Național din Timișoara din 2005 până în prezent), Liviu Lucaci (actor angajat al TNB și rector Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale"), Mircea Rusu (actor angajat al TNB și actual director interimar al TNB)
[ii] Dl. Ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, a insistat într-o intervenție televizată (emisiunea Cooltura, Mirela Nagâț, TVR Info, 5 august 2022 - facebook.com/stiri.tvr.ro) că "sperând ca într-un timp foarte scurt, poate imediat după Sărbătorile de iarnă, să avem iarăși concurs și îndemn pe toată lumea care crede că poate duce mai departe Teatrul Național să facă proiecte bune, corecte, profunde care să merite încrederea și votul comisiei de concurs" (de la min 11:56).
[iii] Ordonanța de Urgență a Guvernului 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, Ordinul 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, Regulamentul-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, modelul-cadru al caietului de obiective, modelul-cadru al raportului de activitate, precum și modelul-cadru al contractului de management al Ministerului Culturii și a Ordinului 3044/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management organizat pentru Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București - cultura.ro/anunt-concurs-de-proiecte-de-management-organizat-pentru-teatrul-national-il-caragiale-din
[v] cultura.ro/anunt-modificarea-termenelor-privind-desfasurarea-etapelor-de-concurs-de-proiecte-de-management
[vi] cultura.ro/reluare-concurs-de-proiecte-de-management-organizat-pentru-teatrul-national-il-caragiale
[viii] Postare pe pagina de Facebook oficială a domnului Ministru Lucian Romașcanu: facebook.com/romascanu2016
[ix] emisiunea Cooltura, Mirela Nagâț, TVR Info, 5 august 2022 - facebook.com/stiri.tvr.ro/ (min 12:20)
[x] Într-o postare pe Facebook, actorul TNB Gavril Pătru oferă o listă de membrii ai comisiei de concurs (la data acestui interviu, neconfirmată oficial): Alina Nelega, Cristina Modreanu, Dinu Cernescu, Nicolae Scarlat, Demeter Andras, Petru Hadârcă (ultimii doi din partea Ministerului Culturii) -facebook.com