Intru să-l mai văd o dată. Nu de dor. Ca o confirmare. S-a mai îngrășat și a început să albească. Ochii lui de cer au prins nori. Negri, de privire rea. Ea e tot mai păpușă. Blondă, chip împietrit de botox. Ca un plastic uitat la solar. E al meu, strigă din poză, strângându-și mâinile pe el. Dezactivez contul, închid laptopul, scot modemul din priză. Femeile de pe planeta asta sunt nebune. Nu asta-i iubirea. Curând voi pleca spre casă. Am să-mi lepăd haina asta care mi-a ecranat lumina. Aici se numește moarte.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).