19.08.2022
O urmăresc prin casă cum dă cu aspiratorul și trage pânzele pe care eu mereu le subînchiriez păianjenilor. O văd cum o duce pe Ilinca la școală și îi cară ghiozdanul până în clasă, pentru că e greu. Mă țin după ea la cumpărături și trag cu ochiul în lista unde are toate alimentele desenate, nu scrise. Ultima oară i-am simțit atingerea când mi-a așezat lumânarea între degete. Acum sunt o fantomă care vorbește cu pereții și trece prin ei. O privesc până adoarme, apoi mă culc în somnul meu de veci.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus