20.08.2022
Frate, ce vis am avut: eram aviator în război. Într-un raid m-au prins la-nghesuială vreo 4 inamici. Eu - eschivă în stânga; ei, după mine. Eschivă în dreapta; ei, tot așa. La un moment dat mă parașutez. Și cad lent; printre nori pufoși ca vata de zahăr. Am încercat să recunosc casa noastră, da' dacă de-abia ieri am venit aici, cum să știu care e? O fi aia albă; o fi cea verde? N-o mai lungi, Albuș - zise Gălbenuș grăbit; spune repede finalul, că acuș vine Geta să facă prăjitura și știi că prima dată ne desparte.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus