Nu minți, că te-am văzut cu ea în grădină. Am văzut tot, nenorocitule: cum i-ai dezvelit frunzulițele de pe țâțe, cum ai mușcat senzual din mărul ei, apoi din fiecare bucă, cum ați păcătuit cu zâmbetul pe buze în boscheți, cum s-a jucat cu șarpele. Credeai că doar ăl de sus vă vede? Uite că v-a văzut și aia de sus. Da, am fost ascunsă în copac, boule. Ce-i ăla bou? Nu știu, încă n-a fost inventat, dar e de rău. Totul s-a terminat între noi, înainte să înceapă. Apropo: Adam și Geta sună de căcat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2022, grupul are 9.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).