Într-un interviu provocator acordat (la festivalul de la Berlin, 2021) ziarului Libertatea regizorul Radu Jude vorbește despre filmul său Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, despre motivele pentru care a vrut să introducă în film o scenă cu o ședință cu părinții, despre pornografie, reacțiile criticilor la creațiile sale, dar are și o reacție la controversele stârnite de câteva voci din lumea filmului care se opun purtării măștii în spațiile publice.
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, care a avut premiera mondială în Competiția 2021 a Berlinalei (între 1 și 5 martie 2021),, e o mică bombă. Descoperirea pe un site pentru adulți a unui filmuleț porno cu o profesoară e pentru regizorul Radu Jude pretextul să investigheze societatea românească de azi și vulgaritatea. În film, Jude găsește vulgaritatea în multe locuri, printre altele, pe străzile din București, unde mârlanii parchează aiurea și tot ei fac scandal, la ședințele cu părinții, unde tarele societății ies ca uleiul la suprafață ori într-un anume mod de a interpreta istoria.
Filmul e dens, experimental și obraznic. Unul din capitole e un fel de "La Moși" (de I.L. Caragiale) din zilele noastre despre un București agresiv și gălăgios, altul, un dicționar (Jude îi spune colaj), unde patriotismul coexistă cu P..la și P..zda, termeni definiți în cheie pro-feministă. Sexul explicit și finalul apoteotic asigură filmului reacții dintre cele mai intense, chiar dacă intenția declarată a lui Jude e să dezambiguizeze sexul și să vorbească, de fapt, despre chestii mult mai serioase. Libertatea l-a provocat la un interviu despre acest film și nu numai.
Iulia Blaga: Radu Jude, nu ți-e teamă că Babardeală cu bucluc sau porno balamuc va fi acuzat de obscenitate, se va spune probabil că CNC-ul a finanțat un film pornografic ș.a.m.d. Cum te vei apăra?
Radu Jude: Inițial, proiectul avea ca subtitlu: Eseu despre obscenitate. Și asta a fost intenția, de a analiza cu instrumentele cinemaului (camera și montajul) obscenitatea și de a vedea ce se găsește în spatele acestui concept. Altfel, există în film o singură scenă de sex, scurtă și destul de banală (unde se poate vedea și ceva din acel "comic al sexualității" despre care Milan Kundera spunea că le repugnă atât puritanilor, cât și libertinilor); această scenă nu e mai "pornografică" decât scene similare din filme precum Intimacy de Patrice Chéreau sau Lucia y el sexo de Julio Medem, care au rulat în cinematografele românești fără probleme.
I.B.: Cum ai ajuns la acest film, care se folosește de un pretext "pornografic" pentru a analiza starea lumii?
R.J.: Cred că esențială a fost observarea poziției pe care părinții o au față de copiii lor, mai ales în cadrul ședințelor cu părinții. Am doi copii, am participat la destule ședințe (asta ca să nu mai spun despre ce e pe grupurile de WhatsApp ale părinților) și mi-am dorit să pun în scenă o astfel de ședință. Ce mi se pare interesant e că, atunci când e vorba despre copii, multe din barierele impuse de politețe dispar și apar adevăratele valori pe care mulți părinți le împărtășesc în adânc: obsesia nevrotică pentru succesul odraslelor cu orice preț (fixația imbecilă pentru note mari), rasismul, clasismul, filistinismul, ipocrizia, bigotismul, disprețul față de orice disciplină considerată inutilă (iar artele sunt aici pe primul loc, desigur).
Ne-am obișnuit să spunem că sistemul educațional este precar din vina guvernanților și, desigur, e un adevăr aici - știm cât de subfinanțată și disprețuită este educația de către politicieni. Mulți profesori sunt și ei dispuși la compromisuri - am aflat recent de practica unor învățători care și-au făcut, în perioada pandemiei, afterschool la ei acasă, unde lucrează cu elevii "care merită", desigur. Dar mi-e teamă că mulți părinți ar distruge și ce a mai rămas, de aceea mă sperie perspectiva de a lăsa părinților dreptul de a decide cum să se desfășoare procesul de școlarizare.
Țin minte că anul trecut, când băiatul meu cel mare era clasa a VIII-a, cam toți părinții erau furioși că li se mai cere elevilor să învețe și la biologie, nu doar la matematică și română, materiile necesare pentru admiterea la liceu. "Să îi lase în pace, la ce le trebuie biologie, doar nu dau la Medicină", ăsta era refrenul. Așa că nu e de mirare că habar n-avem ce e ăla un virus sau un vaccin. Totul pornește de aici, de la acest dispreț pentru cunoașterea reală și de la obsesia pentru succesul formal, la Capacitate sau Bac. În fine, sociologul Sebastian Țoc a scris o carte importantă despre aceste probleme, care poate fi descărcată gratuit aici.
Pentru mine nu există pornografie, nu în sensul propriu al cuvântului
I.B.: Cum definești pornografia?
R.J.: Pentru mine nu există pornografie. Nu în sensul propriu al cuvântului, oricum. Orice înregistrare video care implică adulți responsabili și care își dau acordul pentru asta mi se pare în regulă.
I.B.: Subtitlul filmului e "Schiță pentru un film popular", însă el nu e accesibil publicului larg în sensul unui film comercial, chiar dacă face uz (abuz) de sex. Vrei să explici contradicția dintre titlul care trimite la un film în genul lui "Sexy Harem Ada Kaleh" și subtitlu?
R.J.: Eu sper ca filmul să fie accesibil unui public general cu vârsta între 17 și 117 ani, interesat de cinema. Titlul a fost ales pentru a omagia formele populare și pentru a aminti de titlurile tabloidelor. Iar subtitlul pornește de la o observație a lui Malraux: "Delacroix, deși afirma superioritatea tabloului terminat asupra schiței, a păstrat multe din schițele sale, a căror calitate de opere o considera egală cu aceea a celor mai bune tablouri ale lui".
Ideea mi s-a părut importantă și am decis să o aplic în acest film pentru a vedea ce ar însemna o formă deschisă, nefinisată, asemenea unei schițe. Evident, e o strategie artistică, odată ce "schița" e prezentată publicului, ea va fi văzută, bineînțeles, ca un film închegat, ceea ce și e. Spun asta pentru că cineva specula pe internet că ideea de schiță presupune că nu mi-am mai bătut capul cu postproducția și că am lăsat filmul neterminat. Nici vorbă de așa ceva. Atâta doar că există în film o anumită libertate - narativă și stilistică, iar această libertate a pornit (și) de la ideea lui Malraux.
I.B.: Cât de greu a fost să faci un film în pandemie și să fii nevoit să adaptezi nu doar regimul de filmare, dar și scenariul, incluzând și referiri ironice la "dictatura sanitară" a lui Raed Arafat, despre care personajul interpretat de Andi Vasluianu vorbește cu un rasism implicit?
R.J.: Am glumit cu actorii că, performând cu "botnița lui Arafat" pe figură, au șansa să joace cu toții decent. Altfel, nu mi s-a părut că a fost mult mai dificil, doar ceva mai neplăcut și mai stresant - nu știam nici dacă vom termina sănătoși filmările (și sunt foarte bucuros că nu s-a îmbolnăvit nimeni!), nici dacă nu vor apărea fel de fel de alte restricții. Și da, am inclus diverse formulări și idei găsite pe internet, mi s-a părut important ca aceste mărci ale prezentului să fie conservate.
Nu mi se pare o mare dovadă de libertate să nu porți mască în public
I.B.: Ce părere ai despre personalitățile care își exprimă public dezacordul față de purtarea măștii ori vaccinul anti-COVID? Cum vezi relația dintre libertatea de expresie și responsabilitate?
R.J.: Despre vaccin nu am mare lucru de zis, eu îl voi face. Cine nu vrea e liber să nu îl facă. Despre mască, cred că lucrurile sunt mai complicate, nu mi se pare o mare dovadă de libertate să n-o porți în public, câtă vreme asta implică riscul de a-i infecta pe alții mai vulnerabili. Dacă e o formă de libertate, ea e de același tip cu libertatea de a urina în lift, de a flegma în metrou sau de a-ți parca SUV-ul pe întregul trotuar.
Când pregăteam filmul, au fost actori sau alți membri ai echipei care au acceptat să lucreze doar cu condiția de a purta mască, de a ne testa regulat și de a respecta toate măsurile sanitare. Le-am promis asta - și eu, și Ada Solomon (n.red. - producătoarea filmului). În principiu, lucrurile au funcționat ok.
Au fost câteva momente mai tensionate când, în scena din partea a treia a filmului, unde sunt 30 de actori în același spațiu, erau unii care își mai dădeau măștile jos. Nu zic că era plăcut să stai 12 ore pe zi cu "botnița", dar, în cazul lor, era o formă de nesimțire față de colegi, mai ales față de cei mai în vârstă și mai expuși.
I.B.: "Profesoara porno" din film predă nu întâmplător istoria și, potrivit părinților, "îndoctrinează copiii cu Holocaustul" și cu "propagandă jidovească". Ce semn de punctuație pui între sex și interpretarea istoriei?
R.J.: Mă depășește întrebarea, nu văd nicio legătură, deci pun un blank. Dar da, există în film semne ale istoriei care se ițesc ici-colo și care mă interesează pentru a crea unele legături între trecut și prezent.
I.B.: Mă gândesc și la filmul lui Dušan Makavejev W.R.: Mysteries of the Organism (1971), care, plecând de la opera psihanalistului Wilhelm Reich (care lega frustrarea sexuală de violență și voia să elibereze proletariatul), făcea nu atât apologia eliberării sexuale, cât o critică a socialismului, fiind interzis în Iugoslavia după o celebră ședință de demascare. Au fost Reich și Makavejev printre jaloanele tale?
R.J.: Reich nu am citit, dar Makavejev este o referință importantă, de altfel îl și omagiez discret - în scena de sex din film se aude Lili Marlene cântat la țiteră, așa cum apare și în W.R. Un alt omagiu e pentru Bing Bang, primul film sonor românesc, făcut de Stroe și Vasilache. De ce e oare atât de dificil de văzut acest film, care are un spirit mult mai liber decât multe filme românești mai vechi sau mai noi? Nu există pe DVD și nu știu să se fi difuzat la TV.
I.B.: Ai spus la un moment dat că Babardeală cu bucluc... nu e o încercare de a vorbi despre ceva, ci mai degrabă în jurul a ceva și de a folosi aparatul de filmat și montajul ca instrumente de analiză și mai puțin ca procedee de creare a narațiunilor". Ce ar trebui să înțeleagă de aici spectatorul care n-a citit teorie cinematografică?
R.J.: Cred că trebuie doar să se uite la film, să îl privească relaxat și filmul i se va pune singur la picioare. E un film simplu, clar și amuzant, nu văd cum ar putea să pună probleme. E dens, poate prea dens, dar în definitiv de ce nu? Găsește fiecare ceva să îi placă. Sau să îl enerveze, ceea ce e o plăcere și mai mare.
I.B.: În prima parte, când profesoara merge prin București, aparatul de filmat n-o urmărește tot timpul, ci înregistrează realitatea în care sunt strecurate elemente create de tine (liceeni care vorbesc în plan secund, bărboși, cameo-uri cu tine sau cu Ion Dichiseanu în costum de căpitan de vas etc. etc). De ce acest fals ciné-vérité?
R.J.: Nu sunt toate situațiile create de mine, e destul de mult ciné-vérité, iar planul doi e integral documentar. Partea asta (numită "Stradă cu sens unic", pentru că e inspirată de ideile lui Walter Benjamin) descrie un drum prin oraș al personajului principal și încearcă să găsească, în țesutul social, arhitectonic și vizual al orașului, cât și în raportul dintre personaj și oraș, ceva mai mult și mai adânc decât apare la o primă vedere. E o încercare de a vedea mai bine realitatea înconjurătoare, de a folosi cinemaul pentru a vedea unele legături dintre lucruri, de a folosi camera ca pe un fel de microscop sau telescop social.
I.B.: "Mic dicționar de anecdote, semne și minuni" (partea a doua a filmului) strânge cam toate "obsesiile" tale recente: de la armata română care a exterminat romi și evrei în al Doilea Război Mondial și a ucis nevinovați în 1989, până la o ars poetica ("Un poet adevărat trebuie să fie în același timp tragic și comic"), trecând prin complicitatea BOR cu puterea comunistă, violență domestică, ecologism, indiferența politică văzută ca decădere morală, antirasism, pro-feminism și conotații pro-feministe date unor termeni ca P..ă, P..dă, M..e., inclusiv o referire la Fata de la pagina 5 din Libertatea. Cum ai ales termenii dicționarului, definițiile & ilustrarea vizuală și care a fost miza montajului?
R.J.: E o prelungire a primei părți într-un registru ceva mai literar - multe texte reprezintă citate din diverși autori. Temele principale, contextul narațiunii și felul în care este filmul gândit sunt descrise într-o manieră ludică și poetică, în sensul că nu există o cauzalitate dramaturgică. E un colaj din fel de fel de texte și imagini. Poate că sursa lui este felul în care arată navigarea pe o pagină de Facebook, unde găsești texte și imagini care nu sunt legate unele de altele.
Și, cu toate astea, uneori se creează legături interesante sau coincidențe, așa cum se întâmplă uneori când schimbăm posturile la televizor. Am vrut să dau o utilizare artistică acestor tehnici. Iar faptul că fiecare din cele trei părți e realizată într-o stilistică diferită are legătură cu lectura lui Ulise - m-a impresionat foarte mult cum a scris Joyce fiecare capitol într-o altă manieră. Am încercat să emulez ceva din spiritul acestei cărți foarte amuzante și ludice. Abia aștept noua traducere a lui Rareș Moldovan.
I.B.: Mottoul din Babardeală cu bucluc... e un citat din Mahabharata, care vorbește despre "oceanul adânc al timpului în care se scufundă lumea, unde sunt marii prădători, moartea și îmbătrânirea". Cum vezi relația cinemaului cu moartea?
R.J.: Cocteau (Jean Cocteau, poet și cineast francez, n.red.) a dat un răspuns perfect: cinemaul filmează moartea la lucru. Nu știu ce s-ar mai putea adăuga.
I.B.: Ce planuri aveți cu lansarea filmului în sălile din România?
R.J.: În principiu, am dori să scoatem filmul prin aprilie-mai 2021, dar rămâne de văzut dacă va fi posibil. La fel, încă nu am putut arăta filmul pe care l-am făcut în 2020 cu istoricul Adrian Cioflâncă, Ieșirea trenurilor din gară, un film de montaj despre Pogromul de la Iași, de care sunt foarte mândru. Sper să fie și el văzut de publicul românesc cât de curând posibil.
Nu dau atenție criticilor
I.B.: Ce te incită cel mai mult când faci un film, laudele sau criticile? Care a fost cel mai aberant lucru care s-a spus despre un film de-al tău?
R.J.: În principiu, încerc "să rămân la toate rece", vorba poetului, iar asta îmi iese doar când sunt în lucru cu proiecte noi la momentul apariției vreunuia din filme - ceea ce este cazul și acum, când sunt în montaj cu două filme scurte. Aberații s-au tot spus, cele mai numeroase sunt cele care insinuează o presupusă conspirație iudeo-masonică aflată în spatele filmelor care discută implicarea României în Holocaust.
Nu le dau atenție, nici măcar când idioțeniile astea vin de la un critic de film antisemit și rasist cum e Cristi Mărculescu, deși aici e ceva care merită nuanțat. Domnul Mărculescu e una din persoanele de bază ale celui mai important festival de film din România (TIFF), selecționer pentru DaKino și alte festivaluri, invitat în juriile de la Premiile Gopo, dar asta nu îl împiedică să scrie public despre filmul meu, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, următoarele: "[...] creaturi disperate să zbiere narativul oficial, egal etern între evreu și victimă. E vorba de slugărnicia scabroasă pentru flatulațiile binomului jude-solomon. Dar ce flotări logice se fac ca să se justifice MAREA ARTĂ a jegului ăstuia.[...]. Și comisii stângiste disperate să dea la Oscar jegul ăsta. [...] De fapt da, e important filmul ăsta. A fost o ocazie de văzut cine și cât căcat mănâncă doar ca să fie slugoi al nobilei cauze evreiești". Primitiv, bineînțeles; măcar de-ar avea expresivitatea unui Vadim Tudor!
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc îi are în distribuție pe: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuț.
Pelicula este o producție microFILM (România) în coproducție cu Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), endorfilm (Cehia), Kinorama (Croația), realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei din România, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films și susținută de Televiziunea Română, Covalact, Aqua Carpatica.
Festival cu un format aparte
Pelicula Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a fost inclusă în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care are în 2021 o ediție excepțională. Pandemia de coronavirus a determinat organizatorii să împartă festivalul într-o secțiune online pentru presă și industrie (1-5 martie 2021), urmând ca premiile să fie anunțate în această perioadă, și o secțiune pentru marele public cu proiecții fizice între 9 și 20 iunie 2021. Juriul competiției e alcătuit, în premieră, din cineaști care au primit în anii trecuți Ursul de Aur, printre ei numărându-se și Adina Pintilie.
În 2015, Radu Jude a câștigat premiul Ursul de argint pentru cel mai bun regizor la Berlinală, pentru filmul Aferim!. Filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a primit Ursul de Aur la Berlinală, în 2021.