Ceea ce rămâne sfâșietor după toate plecările
mândria de-a fi întreg, târziu
când nu mai ești aproape nimic
poetul - nodurile unui nuc bătrân
în care se sparg cuțitele de argint
ale grabei
poetul - nu se mai zăresc
din tine
decât urmele lăsate de ceilalți
una dintre ele
(dar trebuie să te apropii mult, altfel nu vezi nimic)
are forma unei aripi de vultur
o urmă
poate o rană
munca unei dureri prelungite.
Și numai ironia
cu nările blânde și subțiri ca hârtia de biblie
suflându-ți în palmă
și numai nobila, numai înalta arteră aorta
curbându-se în bezna trupului
ca o superbă cârjă de episcop.
(în perioada 1 iulie 2022 - 30 septembrie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate