10.09.2022
Stăteau întinși pe jos, goi, în mansardă. Priveau prin acoperișul de sticlă, luna, răsfirată pe cer. El își lipi limba de obrazul ei și apăsă puternic pentru a simți urmele lăsate de lacrimi. Suntem atât de fragili, îi șopti ea strângându-l puternic între coapse. Hai, uită de lume, o îmbie el. În iubirea noastră suntem mai mult decât vii, ca într-o taină, adaugă, cu optimismul unui adolescent. De luni eu plec din țară. Am primit bursa, mi-am făcut deja bagajele, spuse ea, rupând tot ce-ar fi putut exista între ei.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus