Camera era scăldată într-o lumină albă, pe care dimineața de toamnă târzie o făcea și mai lipsită de culoare. Profesorii, aliniați ca la examen, puneau întrebări pe rând, cu glas jos și ceremonios în care se simțea emoția. Elevul răspundea gestual, la intervale mari de timp. Pentru oricine, terminarea liceului era un început. Pentru el, o mare dorință împlinită și consfințită prompt de monitorul cardiac, care, atent la cuvintele de final ale profesorilor, prinse a țiui uniform într-o linie orizontală, continuă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).