(Poeme de trecut praguri)

Ceasul meu nu are cadran, nu are limbi, nu e electronic. Ceasul meu este unul auditiv. Știu cu aproximație ce oră este în funcție de traficul de pe Șoseaua Giurgiului. Astfel, știu că dacă trec doar câteva mașini, înseamnă că e după miezul nopții. Când aproape nu se aude zgomotul, trebuie să fie undeva după ora două dimineața, abia după ora 4 încep să se audă din nou câteva mașini, iar de pe la 5 încep și zgomotele de autobuze, cu răsuflările lor zgomotoase. Apoi, cu fiece oră, circulația se întețește, zgomotul devine pregnant, ușor baritonal din cauza tirurilor și a camioanelor. Uneori, reușesc să-l reduc la un zumzet, să-l pun în surdină, alteori devine sâcâitor, mai ales când deschid fereastra. E un zgomot cu care negociez, când nu mai pot să-l suport. Îl las un pic să-și facă de cap, apoi îmi pun căștile în urechi. Ascult pădurea și cântecul păsărilor. Fac și eu ce pot ce pot ca să nu mai aud piticul ăla cât pănțărușul ticăind în tâmpla mea stângă.

(în perioada 1 octombrie 2022 - 31 decembrie 2022, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)