Corneliu Porumboiu: Filmul nu e manualul de funcţionare a unei maşini de spălat

Roxana Călinescu: După ce aţi terminat Academia de Studii Economice, Facultatea de Management, v-aţi înscris la Regie Film. Ce v-a determinat să urmaţi o a doua facultate?
Corneliu Porumboiu: În primul rînd nu prea îmi plăcea ASE-ul. Cînd eram în anul doi, mă duceam la Cinematecă cu un văr de-al meu, acum plecat în Canada. Atunci am văzut La dolce vita al lui Fellini, apoi mi-am făcut prieteni la Regie, am început să scriem scenarii şi am devenit tot mai nehotărît. Pînă la urmă am terminat prima facultate în 1998 şi am intrat la Regie Film în anul următor.

R.C.: Visul lui Liviu este primul dvs. film după absolvirea UNATC-ului?
C.P.: Da, am vrut să fie filmul meu de diplomă, dar nu s-a putut, din cauza banilor. Într-un fel, a fost mai bine pentru că am aplicat la CNC şi am reuşit să obţin finanţare şi pentru Călătorie, un alt scurtmetraj care a fost bine primit şi în străinătate.

R.C.: Cum a ajuns la secţiunea "Forum" a Berlinalei de anul ăsta?
C.P.: A fost un proiect acceptat împreună cu filmul domnului Lucian Pintilie, Tertium non datur. Dacă l-aş fi trimis de unul singur, probabil n-ar fi avut nici o şansă.

R.C.: Care a fost reacţia publicului?
C.P.: Publicul era format din români care trăiesc în Germania, americani, iar berlinezi autentici în număr mai mic. După fiecare vizionare erau discuţii cu publicul. Aş spune că într-un fel s-a înţeles filmul, dar am primit şi foarte multe întrebări care ţineau de o curiozitate infantilă. Am fost întrebat ce am vrut să spun cu o anume secvenţă sau cum explic finalul. După mine, un film nu e un manual de funcţionare a unei maşini de spălat, cu indicaţii şi explicaţii detaliate.

R.C.: Aţi ales oraşul Vaslui pentru a filma Visul lui Liviu, dar şi lungmetrajul Despre îngeri şi păr. Puteaţi filma - cred - la Iaşi, la Botoşani sau la Chişinău... De ce această opţiune?
C.P.: Am ales Vasluiul şi pentru următoarele două lungmetraje. Eu am crescut acolo, într-o lume de care îmi pasă şi pe care o ştiu foarte bine. În plus, toate oraşele mici din România au ceva în comun.

R.C.: Lucraţi la două filme de lungmetraj. Cît sînteţi dispus să dezvăluiţi din acest proiect?
C.P.: Recunosc că nu-mi place să vorbesc despre filmele mele. Primul meu lungmetraj, care sper să apară în vară în cinematografe, se numeşte A fost sau n-a fost? şi e, în mare, o poveste despre trei oameni care discută într-un talk-show de la un post local de televiziune, despre Revoluţia din 1989. Comentează dacă a fost sau nu a fost revoluţie la ei în oraş. I-am ales, nu întîmplător, pe Mircea Andreescu de la Teatrul din Braşov şi pe Teo Corban şi Ion Sapdaru de la Naţionalul ieşean.

R.C.: Cum apreciaţi peliculele premiate la secţiunea "Forum" din 2006?
C.P.: Sincer, n-am văzut nici un film din cadrul acestei secţiuni. Am fost la vizionările filmelor Tertium non datur şi Visul lui Liviu şi la întîlnirile cu publicul. Am stat trei zile la Berlin, timp în care am cutreierat oraşul. De fapt, mint, am văzut Legături bolnăvicioase şi mi-a plăcut. E un film bun.

R.C.: Dar filmele care au primit cele două mari premii? Mi se pare că, fără politizarea filmelor, regizorii mari sînt, oarecum, marginalizaţi...
C.P.: Aceste festivaluri îşi propun şi să lanseze nume noi, iar un nume ca Altman e deja hiper-consacrat. Pînă la urmă, Altman îşi are publicul său, iar pentru el un premiu în plus sau în minus nu cred că mai contează. Există tendinţa unui cinema politic, aşa cum se pune preţ şi pe cinema-ul de autor. David Lynch sau Wong Kar-Wai vor avea întotdeauna sălile pline.

R.C.: Regizorul dvs. preferat?
C.P.: John Cassavettes.

R.C.: Dacă aţi fi pus în situaţia de a face un film despre integrarea României în Uniunea Europeană, care ar fi elementele ce nu ar trebui să lipsească?
C.P.: Mă cam tem de acest subiect. Văd integrarea în Uniunea Europeană ca pe o necesitate, deci, dacă aş face un film pe această temă, aş încerca un film care să ne privească pe toţi.

R.C.: Care este ultimul film românesc care v-a displăcut?
C.P.: Aş prefera să spun care este ultimul film care mi-a plăcut: Moartea domnului Lăzărescu.

R.C.: Care dintre filmele lui Lucian Pintilie rămîn pentru dvs. un bun reper cinematografic?
C.P.: Reconstituirea este un film superb. La fel, De ce trag clopotele, Mitică?, O vară de neuitat, Balanţa...

R.C.: Cît de necesară ar fi în România o revistă de cinema?
C.P.: O revistă de specialitate, chiar uşor tehnicizată, ar fi extrem de utilă pentru cei interesaţi de film.

R.C.: Există Re:PubliK.
C.P.: N-am văzut-o niciodată. Mi s-a cerut o poză pentru noul meu film, dar numele revistei nu-mi spune deocamdată nimic.

R.C.: Ce trebuie să schimbe televiziunea română publică?
C.P.: Nu ar trebui să concureze cu un post privat. Am mare încredere în Tudor Giurgiu şi în calităţile lui de manager, demonstrate la TIFF.

R.C.: Regizorul Peter Greenaway a declarat într-un interviu publicat în Suplimentul de cultură că nu există regizori români de film şi că cinematografia românească nu există. Cum comentaţi declaraţia lui?
C.P.: Ca pe o afirmaţie superficială. Probabil că Peter Greenaway, din şalupa care îl ducea de la Tulcea la Sfîntu Gheorghe, a făcut declaraţii pentru presă.

R.C.: Cum vă vedeţi peste 20 de ani?
C.P.: Mă văd bine, într-un pub din Londra, oraşul meu preferat, lucrînd la filmele mele...

R.C.: Despre Vaslui?
C.P.: Fireşte.

(Interviu preluat din Dilema Veche, martie 2005)