Dispariția casâncilor cenușii

Cred că orice român s-a învățat cu acest peisaj aproape cotidian din orașele și târgurile românești, dar mai ales moldovenești: broboadele groase, cenușii, made în URSS, apoi în Rusia. Le cunoști pe purtătoarele acestora, cetățence ale fostei Uniuni, de la o poștă! Le vezi prin piețele românești, dormind pe câte-o bancă, cu capul pe "sumcă" (geantă) sau umblând aiurea prin gări și autogări sau desfășurându-și "tovarul" la colțuri de stradă. Sunt femei cu "tovar" (marfă) de vânzare. Vin de peste Prut, din Basarabia, unele dorm prin gări, cum spuneam, altele stau la gazde care le exploatează nerușinat (mi-a povestit o dată o astfel de purtătoare de casâncă cenușie). Apoi ajung subordonate altor basarabence-șefe, care știu să "ungă" autoritățile românești unde trebuie și cât trebuie, ca să-și poată desfășura afacerea.

Există o astfel de Românie a casâncilor cenușii despre care nu vorbește nici politicianul, nici primarul, nu prea scriu ziarele, nu se strofoacă cei cu ajutoare sau alte astfel de lifte umanitare. Iar femeile acestea nu se olicăiesc, ca să vorbesc ca ele, adică nu se văicăresc, nu se tânguie. Iar românul obișnuit rareori le ia în seamă - are el și așa destule probleme. Ce mi-e Rada Baba, ce mi-e Baba Rada.

Casâncile cenușii habar n-au de unirea, dorită de unii, a României cu Basarabia (în fine, cum e poreclită acum, Republica Moldova). E acolo câte unul, la Parlamentul din Kișinău, care tot găvărește, zic ele, dar n-avem ce face cu Volodia de la Moskva și cu rusafonii iștia, că i-o băgat aicia rușii, în coasta noastră. Și ne împung, ne împung cu sula-n coaste. "Că rusul asta știe! Una-două, pașol na huia! Iar cu rusnacii nu te pui, au putere mare", mai zic casâncile gri și oftează.

Că prietenul meu Dorin A. a strigat la câteva din piață: "Și mai lăsați dracului casâncile celea, că voi sunteți românce, nu rusoaice, f. muma-n c.". Dar ele zâmbeau timid sau se făceau că n-aud și își strigau în continuare "tovarul": "Iaca, rochițâca asta face o bumașcă". "Aista-i vinișor roș di la Găvănoasa, sculău îi spunem, știți dumnilivoastră di ci." Și alte asemenea.

Sigur, sunt și alt fel de basarabeni pe lumea asta. Există poeți de prima mână, oameni de afaceri descurcăreți, oameni ajunși cu copii în Occident sau în marile orașe ale Rusiei, curve cât încape în toată Evropa (nu că românce de dincoace de Prut nu ar fi), bizmesmenâ, cum i-au învățat rușii să zică, politici, cum i-au învățat tot rușii să găvărească, etc. La Chișinău se ascultă muzică din tot fostul spațiu sovietic. Deși e o băbătie acuma, Alla Pugaciova (care, vorbind de invazia putiniană în Ucraina, a afirmat: "scopuri iluzorii care ne-au transformat într-un stat paria") este iubită și acum. Motocicletele rusești au mare căutare și pe malul Bâcului. De mașini sau motociclete românești nu am știre. Există și elevi sau studenți din Basarbia care învață în România, iar statul român îi susține prin diverse mijloace. Bravo lui! Iată un fapt în care cam toți politicienii români sunt de acord. Nu e puțin lucru! Iar casâncile acelea cenușii de prin '92-'95 au început să dispară. Și pe românii basarabeni nu-i mai recunoști printre românii de dincoace de Prut. Sunt ceea ce știam demult: sunt la fel.

Sigur, trebuie să spunem și asta. Oamenii din Basarabia au împânzit toată Europa, nu numai România. Legătura româno-basarabeană e cel mai adesea numai una comercială. Iar căsătoriile dintre membrii celor două state sunt adesea făcute din interes (fiindcă noi suntem deja în UE), tot românul știe asta. Probabil și cei din UE, dar e o problemă prea mică și neimportantă pentru ei. În locul casâncilor cenușii părul le este acoperit acum cu câte și mai câte, năframe fistichii, cu franjuri divers colorate și cu podoabe peste podoabe. Sau, cele mai tinere, nu poartă nimic pe cap, așa cum este mai în toată Europa.

Dar puteți să adăugați și dumneavoastră alte exemple în urma dispariției casâncilor cenușii.