Când nu mă vede nimeni
privesc bătrânul care urcă spre cer pe scara de lemn.
Este soldatul din poveştile copilăriei...
Poate că acum, pe ultima treaptă,
neliniştea mea va fi cumpărată de liniştea lui angelică.
Cine ştie?...
Rugăciunile spuse după cântatul cocoşilor nu stau la coadă.
Mă întreb dacă eternitatea le poartă de grijă celor de jos,
copiilor nepăsători:
băieţilor care îşi pitesc mâinile prin buzunare,
fetelor care îşi umplu ghiozdanul cu flori de salcâm.
Mă întreb dacă voi răspunde
atunci când eternitatea mă va ispiti cu o scară,
cu scara de lemn care urcă în cer.
(Poezie publicată în volumul Mi amor, Editura Carminis, 2005)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate