se oprea uneori mă speriam
coboram grăbit dădeam la manivelă
tu zîmbeai eu credeam
şi pornea
sîngele meu sîngele tău
o mie de pistoane
şi toată lumea era a mea
(Virgil Titarenco)
acesta este un adevăr de necontestat
precum buricul degetului arătător al tatălui meu
care a venit sa mă vadă
între doua analize şi mi-a zis
tu când mai ştergi praful ăsta?
(Ioana Barac Grigore)
făceam praf vremurile. mamele şi tatii noştri fugeau în pustiuri
de ce să le şterg urmele
cronometru surogat clepsidrei romantice
urc nişte etaje la dumnezeu alţi bolnavi îmi ţin gândul
aceleaşi ticăituri de inimă. de azi
nu mai eliberăm reţete compensate. de azi sunt liberă
să mor cum vreau eu. important e să fie cu faţa spre cer
kundalini mă prinde între pântec şi centrul pământului. tu
ţii vremea în cutia pandorei
şi mă ştergi de praf. aşa cum ţii în mâini un bibelou vechi şi ieftin
din casa bunicilor transparenţi
(Alina Manole)