11.10.2022
... o adaptare a celebrei expresii latine formulată de Terentianus Maurus, "Habent sua fata libellis", bineînțeles. Și nu cred că am greși cu aceasta adaptare, fotografia găsindu-se pe aceeași axă, autor-mediu-receptor, precum cărțile și orice altă formă de comunicare artistică.

Din clipa în care o fotografie este expusă, argumentarea sau orice efort care ar avea scopul de a augmenta explicația au de multe ori doar rol decorativ. Sau cum ar spune fataliștii, "zarurile au fost aruncate" deja.

Ce este o fotografie bună? Expunere perfecta? Respectarea cu sfințenie a regulilor de compoziție, împrumutate din artele grafice? Ce înseamnă perfecțiunea?

Se spune că o fotografie este bună atunci când reușește să "ajungă" la privitor, îl "mișcă", îi disturbă platitudinea confortului bazal. Interpretarea fotografiei este de cele mai multe ori tributară dispoziției și prejudecăților privitorului. Iar aici intervine calitatea de receptor a acestuia, cât de vulnerabil este, cât de dispus este să primească în spațiul propriu ceea ce i se oferă. Psihiatrul Albert Rothenberg scria despre gândirea homospațială ca fiind conceperea activă a două sau mai multe entități distincte care ocupă același spațiu, concept care conduce la articularea unor noi identități. Asemenea microuniversului fotograf-fotografie se formează un al doilea microunivers, fotografie-privitor, unde rolul fotografului se va fi încheiat de mult.

Privitorul care rezonează cu fotografia întoarce emoția prin simplul gând de apreciere, astfel închizându-se cercul. Probabil aceasta este o fotografie perfectă.

Vă așteptăm cu drag joi, 20 octombrie 2022, ora 18:00, în cadrul lansării la București a albumul de fotografie TRANSSUBSTANTIA semnat de Ștefan Neagu în spațiul magazinului Photosetup pe strada Uranus nr. 98, alături de Cristina Ciocea.





























0 comentarii

Publicitate

Sus