Vânduse herghelia în vânt pentru trei surcele, sperând să o salveze pe Pușa, iar la vestea că și el era pe ultima sută, pierdu credință în orice. Când au venit să-i ceară dările pentru ipotecarea moșiei, s-a urcat pe singurul cal ce îi rămăsese. O mârțoagă mai bătrână decât timpul. Cea care-l aduse acasă atunci când leșinase sub arșița toridă și aceeași care îl dezgropase de sub maldărul de zăpadă când viscolul fusese teribil. L-au întrebat când se întoarce să le dea simbria. A zis că la Paște.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2022, grupul are 9.400 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).