În martie 1986, doamna Annie Ernaux răspundea scrisorii mele, arătându-se bucuroasă că aș vrea să-i traduc cartea și s-o public în România. În corespondența care a urmat timp de mai mulți ani, am primit ajutor în privința unor expresii, situații, contexte ce apăreau în text, mai subtile, deosebite pentru traducătorul român din mine. Prin 1987 ofeream editurii Univers, spre consultare mai întâi și apoi includere în planul editorial, în limitele posibilităților (cam așa era formula agreată în acele timpuri) traducerea integrală a romanului. Am adăugat copia Xerox a corespondenței mele cu scriitoarea care renunța la dreptul de autor în valută, conform rugăminții și explicațiilor mele. Și editura Gallimard era de acord să renunțe la devize, dar trebuia să discute acest aspect cu editorul român și nu cu traducătorul, fapt ce nu știu dacă s-a mai petrecut sau nu.
Romanul nu l-am ales eu, ci l-am primit prin grija prietenei și apoi a Poștei Române care nu a avut "interdicție" în a-l aduce la destinație. Este un roman cu caracter - evident și mărturisit - biografic, spunând povestea tatălui scriitoarei-naratoare, scris cu mare finețe și meticulozitate, într-un stil extrem de sobru, pus în evidență de fraze chiar eliptice. Ajutată de fapte reale, de fotografii, de amintirea unor scene precise și, mai ales, a unor fraze rostite adesea de părinții ei, naratoarea scoate în relief condiția socială și umană a tatălui și, în special, puțina îngăduință și libertate oferite de viață (din regimul capitalist, nu?) în a-și alege "locul de sub soare".
La Place este și romanul distanței de clasă ce se mărește puțin câte puțin între tată și fiica lui adolescentă, studentă, apoi intelectuală burgheză. Toată moștenirea culturală, a gusturilor și valorilor clasei dominate a trebuit să fie și a fost îndepărtată și înlocuită cu ideile lumii în care tatăl a vrut să-și vadă fiica intrată, integrată și mai ales acceptată de noul mediu social.
Naratoarea folosește pronumele personal "noi" atât timp cât el corespunde unei realități: familia lor unită, apoi "eu" devine dominant ca urmare a desprinderii fiicei de universul în care se născuse și trăise un timp. Detașarea de familie s-a produs din cauza dispariției treptate a punților de comunicare și a subiectelor de discuție: tatăl nu a călcat niciodată printr-un muzeu, îi plăcea doar muzica de circ și de promenadă... Ideile apărate și respectate de tată încep să i se pară fiicei vechi, adevărate prejudecăți; cei doi nu-și mai spun decât lucruri infantile, consideră ea, nimic nou din ceea ce-i înconjoară; tatăl nu a putut evolua, a fost prea ocupat cu munca și cu dorința de a-și vedea fiica de cealaltă parte a barierei. Ceea ce s-a și întâmplat. După cum se vede este un subiect care se încadra bine în cerințele politicii culturale din România acelor ani.
Țin bine minte că am avut o întrevedere-discuție la Casa Scânteii, la editura Univers și cu doamna Angela Cismaș, bună și mare traducătoare din limba franceză, după ce am întâlnit pe cineva din secretariatul decizional al editurii. Promisiuni de includere în planul editorial în anii următori...
A venit și anul 1990. Corespondența dintre noi a continuat. Chiar am putut s-a vizitez pe doamna Annie Ernaux, în vara 1991 sau 1992, undeva mai departe de Paris, într-un orășel nou, fără să fac însă fotografii. Mi s-a părut o femeie frumoasă, distinsă, normală, fără aere de superioritate de mare scriitoare care luase deja câteva premii. Participa la lansările cărților sale, dădea autografe cu răbdare, răspundea scrisorilor primite (o dovadă sunt eu), accepta interviurile cerute de ziariști, dar refuza tot ce i se părea superflu (întrebările unor ziare feminine referitoare la casa ei, grădina ei, magazinele favorite), mergea la piață, se uita la prețurile mărfii în liniște, fără să fie abordată prea des de posibilii cititori.
Ideea publicării traducerii făcute de mine persista între noi două. Dar mai mult ca sigur că nu am fost suficient de întreprinzătoare pentru a acționa în sensul materializării acestui proiect. Așa că Pasiune simplă și Locul au fost traduse în limba română de Vasile Zincenco la Editura Pandora-M, Tîrgoviște, 2004, 138 p.
Ultime noutăți: trei dintre romanele lui Annie Ernaux se află în pregătire tot la Editura Pandora M pentru această toamnă: romanul Pasiune simplă (reeditare, traducere de Vasile Zincenco) și Confesiunea adolescentei (traducere inedită, semnată de Mădălina Ghiu). Al treilea roman este Anii, traducere semnată tot de Mădălina Ghiu.
Noii cititorii români vor întâlni o literatură bazată pe memorie, obsesii, o proză monolog, pe cât de clasică pe atât de modernă prin epurarea mijloacelor literare folosite. Annie Ernaux este pe Calea regală a literaturii franceze prin narațiunea de analiză-confesiune: adevărul amintirii și simplicitatea expresiei.