Un mic disclaimer aici: Copacul #treeoflife.inc este un fel de continuare a producției Turnul #următorulnivel, produs de Teatrul Basca și Stage On, cei care au asigurat toată partea tehnică a filmării în 360o, care face din teatrul vizionat în realitatea virtuală o experiență cu totul altfel. Mai ales Copacul. Pentru că odată puși ochelarii de realitate virtuală e tot mai clar că nu ești un urmăritor pasiv al acțiunii. Dacă privești virtual în spate, se întâmplă ceva: două personaje joacă șah în paradisul mediatic, chiar în spatele tău. Și poți rata momentul dacă rămâi cu privirea doar într-o parte a "ecranului". Și odată prins în acțiune și în vizual, devine greu să urmărești șirul poveștii personajelor care cumva par blocate într-un sistem din care nu știu dacă vor să evadeze, mai ales pentru că sunt într-un spațiu dezirabil: un paradis al imaginii de sine în care cea mai mare parte din timp aștepți să se întâmple ceva. Și tocmai acest timp media devine apăsător și haotic odată cu evoluția acțiunii amețitoare în care situațiile oglindă devin o formă de manifestare a propriilor imagini legate de ar vrea să fii dacă ai avea ocazia să fii celebru pentru eternitate. Un subiect destul de romantic pentru o perioadă în care simularea realității devine cel puțin discutabilă. Și aici fac legătura cu încă o producție Basca, în cadrul aceluiași festival Invizibil început în septembrie 2022: performance-ul de dans contemporan al polonezului Łukasz Wójcicki. A mers la fix acest Artificial body al lui Łukasz în care dezbaterea de dans contemporan se învârtea în jurul posibilității excluderii corpului fizic din interacțiunea cu mediul, o alternativă la eliminarea normativității. De aici și dimensiunea excluderii abuzului fizic, eliminând principala cauză: corpul fizic.
De la Foucault înapoi la Faber, uitându-mă în jur la cei ce priveau în ochelarii VR, ca niște ființe conectate la un procesor invizibil, aveam acea senzație de demult când am participat pentru prima oară la un silent party, în care fiecare dansa cu căștile pe urechi, pe propriul playlist, în filmul lui. Acea lipsă de sincron aducea un aer bizar în ideea de partaj a bucuriei de a asculta același beat, așa cum și cu acei ochelari VR poți fi împreună cu alți participanți la actul creativ, dar total în lumea ta. O călătorie bizară dar fascinantă într-un Paradis filmat într-o biserică dezafectată dintr-un sat din Timiș: Ofsenița, un spațiu pe care l-am văzut pentru prima oară înviat odată cu un festival de muzică de cameră: Eufonia. Faimă și nemurire, o biserică fără acoperiș și niște personaje prinse în dileme post-existențiale, într-o rețea posibil dezinstalată printr-un "push the button" (sigur ne mai amintim de Chemical Brothers și de Galvanize). Plus câteva laitmotive contemporane: Jordan Peterson și Kate Bush. Da, da, nici mai mult, nici mai puțin decât aceste modele intelectuale care te pot convinge dintr-un speech motivațional că privirea în abis îți poate face bine la postură. Și privind în dreapta, privind în stânga, știu că am pierdut șirul poveștii din paradis. Până când, spre final, mă uit în sus. Era ea: drona cea din toate reel-urile, gata să mă pașaporteze într-un spațiu al tuturor posibilităților. Și înapoi la ideea de corp artificial, un posibil cloud de acumulări atmosferice în care să ne întâlnim cu toții la un moment dat, ca la un chef la care fiecare party-cipant vine cu proprii ochelari VR. În vecii vecilor... Nu știu. Luați de vedeți Copacul #treeoflife.inc. Pentru că dacă aveți proprii ochelari VR, în curând va fi și un link de dat. Până atunci, trebuie să mă credeți pe cuvânt: există lume după VR și VR după lume.
Spectacolul în VR ₵Ø₱₳₵ɄⱠ #treeoflife.inc spune povestea unor personaje care traduc timpul paradisiac într-un timp media.
Distribuția: Niko Becker, Matei Chioariu, Alina Ilea, Jacqueline Kohl, Ana Maria Ursu
Regia: Alex Mihăescu
Scenariu: Ionuț Sociu
Director de imagine: Cristian Ilea / Editor imagine: Mihai Lazăr / Sound Design: Uțu Pascu / Scenografie: Sabina Reus
O producție Teatrul Basca / Powered by StageOn.